Caută în citate: abstracte
21 citate

Sufletul maselor nu este accesibil decât pentru ceea ce este întreg şi puternic. La fel cum femeia este puţin impresionată de raţionamentele abstracte, cum ea încearcă o nedefinită aspiraţie sentimentală către o poziţie neştirbită şi cum se supune...
Citat de Adolf Hitler despre toleranță, aspirație, siguranță, libertate, forță, bunul simț, simț, femeie, sufletAstfel: fiindcă apogeul la care sufletul atinge Când poartă cântece-ntre aripi dă naştere la răzvrătiri, Se poate crede că vreodată ce e foc sacru se va stinge Şi muzele că vor rămâne amăgitoare năluciri? Vestalelor, când în picioare...
Citat de Alexandru Macedonski despre muză, bunătate, naștere, flori, grădină, primăvară, stele, foc, noapte, pământUnii spun c-ar trebui să ne ţinem departe resentimentele de poezie, să ne ţinem abstracţi, şi au într-un fel dreptate, dar, hiiisuse! doişpe poezii pierdute şi nu păstrez copii şi ai şi picturile mele cele mai bune; e sufocant:...
Citat de Charles Bukowski despre poezie, bani, iad, obiceiuri, dreptate, copii, puritate, simplitate, clipă, iubireVenit din plaiuri primitive, din sub-lumea Valahiei, cu pesimismul tinereţii într-o civilizaţie răscoaptă, ce izvor de fioruri în atât contrast! Fără niciun trecut într-un trecut imens; cu spaima originară în oboseala finală; cu tumult şi dor vag...
Citat de Emil Cioran despre pesimism, strămoși, parfum, ironie, dispreț, trecut, mândrie, civilizație, frică, acțiuneAl-Kindi avea peste treizeci de ani când s-a retras pe ţărmul mării ca să mediteze la aceste lucruri; şi din acea perioadă datează opera sa despre Configuraţiile Lucrurilor Gândite, Al-Jawami' al-Fikriyah. Căci constatase că lumea aceasta...
Citat de Ioan Petru Culianu despre existență, animale, animale de companie, suflet, stele, cer, lucruri, lume, oameni
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de 













