Caută în citate: ani, pagina 20
1258 citate
De la acest loc şi satul se vede mai bine. Grădinile sunt însă prea îndesate cu pomi; numai printre crengi ori peste pomi vedem pe ici, pe colea, câte o bucată din pereţii şi acoperişurile caselor. Casa popii este tocmai lângă biserică. În faţă cu...
Citat de Ioan Slavici despre grădină, odihnă, glumă, schimbare, râs, vreme, școală, acasă, casă, frumusețeCrescură paltinii, crescură cum alţi paltini nu cresc: în fiecare zi un an, în fiecare noapte alt an, iară în crepetul zorilor, când se strâng stelele pe cer, trei ani într-o clipită. Când se împliniră trei zile şi trei nopţi, cei doi paltini erau...
Citat de Ioan Slavici despre noapte, zi, stele, mândrie, odihnă, salariu, cer, zi de naștere, sufletEra odată un flăcău stătut, pe care-l chema Stan. Şi flăcăul acela din copilăria lui se trezise prin străini, fără să cunoască tată şi mamă şi fără nici o rudă care să-l ocrotească şi să-l ajute. Şi, ca băiat străin ce se găsea, nemernicind el de...
Citat de Ion Creanga despre dans, copilărie, povești, pietre, vârstă, mamă, credință, acasă, casă, vremeDe zece ani şi mai bine, presa românească se bucură de o libertate aproape, ca să nu zicem cu totul nemărginită — stare binecuvântată, ce poate încă n-o visează cel mai democrat dintre democraţii Apusului. Nu aci este locul să judecăm dacă aceasta...
Citat de Ion Luca Caragiale despre presă, democrație, libertate, cercetare, înțelegere, critică, critică literară, bine
Citat de
Citat de
Citat de 














