Ceea ce rămăsese în urmă era nu existenţă, ci absenţă, nu era căldura vieţii, ci nemişcarea memoriei. Părul ei alb îmi sugera inevitabil un mănunchi de oseminte albite de lumina lunii.Citat de Haruki Murakami despre absența, existență, lumină, viață, zi de naștere
Ceea ce nu se află în stradă este fals, mijlocit, altfel spus, literatură.Citat de Henry Miller despre literatură, primăvară
Ceea ce formulezi astfel în minte, devine matriţa experienţei de viaţă pe care o vei avea.HCitat de Herbert Harris
Ceea ce te stânjeneşte şi te blochează nu este obstacolul în sine, ci modul cum încerci să-l depăşeşti.HCitat de Herbert Harris
Ceea ce părea a fi un monstru de negativitate imposibil de învins devine, la o examinare mai atentă, un laş neputincios, ale cărui unice arme sunt întunericul şi frica.HCitat de Herbert Harris
Ceea ce pentru unii e preţios şi înţelept, pentru alţii poate fi doar o tâmpenie.Citat de Hermann Hesse despre înțelepciune
Ceea ce îl caracteriza pe Al-Kindi, fiu al planetei Saturn, era încetineala. Progresa prin acumulare. Iată încă o explicaţie a faptului că a fost atât de zgârcit.Citat de Ioan Petru Culianu
Ceea ce s-a întâmplat astăzi poate fi definit drept o criză. S-o numim Criza din Golful Smaraldelor. Criza aceasta demonstrează că există pe lume o putere mai mare decât statele care, împreună, au încercat s-o distrugă, dar fără a izbuti. Deoarece...Citat de Ioan Petru Culianu despre stat, putere, adevăr, lume
Ceea ce-a urmat a fost rezultatul unei neînţelegeri, al unei confuzii de nume şi cei trei s-au pomenit dinaintea celebrului colonel Pereira, care-i acuză de sabotaj (dar Pereira credea că era vorba de acei Garcia care lucrau în gara din L. ) şi-i...Citat de Ioan Petru Culianu despre nume
Ceea ce mă înspăimânta mai tare era ideea că aş fi putut să scap şi să descopăr sau că Mekor H. nu era acolo, sau că nu era acolo pentru mine, căci, până la urmă, ipoteza cea mai plauzibilă consta în faptul că o zeiţă ar fi avut de îndeplinit vreo...Citat de Ioan Petru Culianu despre univers, luptă, adevăr, zi de naștere
Ceea ce este neliniştitor, este de a fi ajuns undeva, fie şi la capătul disperării.Citat de Jean Anouilh
Ceea ce e minunat la Simone de Beauvoir este că are inteligenţa unui bărbat (şi vedeţi, în sensul în care vorbesc aici, sunt cam sclavagist) şi sensibilitatea unei femei.Citat de Jean-Paul Sartre
Ceea ce oferă arta este spaţiu - un anume spaţiu de respirat pentru spirit.Citat de John Updike despre univers, spirit, artă, artă fotografică
Ceea ce un om gândeşte, simte şi crede, aceea este starea spiritului său, a corpului său şi a mediului în care se află.JCitat de Joseph Murphy
Ceea ce este imprimat în subconştient ajunge să se exprime, într-un fel sau altul, în lumea exterioară.JCitat de Joseph Murphy