Când îţi programezi direcţia în care porneşti cu vehiculul vieţii, volanul se roteşte fie spre dreapta, fie spre stânga. Harta sau planul îţi arată traseul corect. Iată că a sosit momentul să-ţi alcătuieşti planul-planul tău.CCitat de Colin Turner
Oamenii care nu ştiu în ce punct al evoluţiei lor se află sau ignoră direcţia în care doresc să înainteze rămân, într-un fel, inactivi, iar o minte inactivă creează griji absurde - ele reprezintă forma cea mai des întâlnită a fricii.CCitat de Colin Turner
Unul dintre darurile fără sfârşit ale vieţii este şi acest adevăr: că dăruind, tot ţie îţi dăruieşti în cele din urmă. Atunci când încerci pentru prima dată această experienţă şi trăieşti direct această concluzie, nimic nu te mai poate opri din drum.CCitat de Colin Turner
Pe măsură ce îţi sporeşte încrederea în tine însuţi şi devii mai profund conştient de capacitatea ta de a te ţine sub control, influenţele negative se vor reduce până la a dispărea cu o rapiditate direct proporţională cu dimensiunile acestei...CCitat de Colin Turner
De unde ideea că filozofia te învaţă adevărul? Te învaţă să gândeşti - nu adevărul. Îţi dă DIRECŢIA adevărului. Vorba lui Kant: ca să ştii care e adevărul despre un lucru, trebuie să ai acordul cu acel lucru. Deci, orice adevăr e despre ceva;...Citat de Constantin Noica despre adevăr, învățătură, filozofie, realitate
Transformarea nu constă în a-ţi pune ochi, căci ei există deja; ci în a le da direcţia potrivită, înzestrare care le lipseşte.Citat de Apuleius
Dacă întâlnesc filozofia la un tânăr, îl admir, găsesc că-i şade bine, în tot cazul mă gândesc că am de-a face cu un om liber. În schimb, dacă nu-l văd filozofând, îl socot lipsit de sentimentul libertăţii şi incapabil de a face cumva într-o...Citat de Apuleius
Convertirea nu înseamnă implantarea de noi ochi, fiindcă aceştia deja există, ci înseamnă să le dai o direcţie corectă pe care ei încă nu o au.Citat de Apuleius
Excesul, în general, produce reacţii şi determină o schimbare în direcţia opusă, indiferent dacă este vorba de vreme, indivizi sau guvernări.Citat de Apuleius
Uneori, florile disperării răsar direct din nisipul încins al nopţilor de dragoste!Citat de Costel Zăgan despre flori, iubire
Zorii se înalţă, amari, direct din cafea: zaţul înconjoară soarele!Citat de Costel Zăgan despre soare
Căci iubirea se traduce cel mai bine printr-o cruce unde urci de bunăvoie direct din Arca lui NoeCitat de Costel Zăgan despre iubire, bine
Dio a văzut lumina zilei la ţară. Într-adevăr, aici lumina nu venea parcă de la soare, ci izvora direct din lucruri, din case, din iarba verde prezentă pretutindeni, şi care, odată cu zorile, împingea totul către cer.Citat de Costel Zăgan despre lumină, soare, cer, adevăr, lucruri, țară
Iar mi-ai faultat o carte! Cică-i mai frumos aşa: Să intre direct în moarte, După ne-murirea mea!Citat de Costel Zăgan despre frumusețe, epigramă, moarte, zi de naștere