Singur atât de liniştit doar cu coala de scris privind cum se aşază cuvintele goale scăldate de lumină precum iubitele care întotdeauna se întind numai pe partea mai fericită a patuluiVCitat de Valentin Busuioc despre fericire, scris, cuvânt, singurătate, lumină
Marile iubiri au sfârşit şi sfârşesc întotdeauna tragic, pentru că îndrăgostiţii pun mai presus de orice normă creştină pasiuni carnale patetice, instinctive, apoi deseori recurg şi alte lucruri mai puţin fireşti, numai ca relaţia să continue,...VCitat de Valeria Mahok
În maratonul caracterelor omeneşti, marea învingătoare va fi întotdeauna înţelepciunea.VCitat de Valeria Mahok
Sunt singurul meu şef. Dar nici de mine nu ascult întotdeauna.Citat de Valeriu Butulescu despre bucătărie, șefi
În faţa reformelor religioase, zeii au rămas întotdeauna pasivi.Citat de Valeriu Butulescu despre zei, față
Mitul democraţiei: majoritatea are întotdeauna dreptate. Ori, Galilei, Columb şi Einstein au demonstrat contrariul.Citat de Valeriu Butulescu despre mit, dreptate
Dumnezeu este o enigmă, este chiar enigma enigmelor. Dar El este în acelaşi timp pentru noi cel mai mare izvor de lumină, de bucurie şi de sens permanent inedit. Deci enigma nu e întotdeauna negaţia cunoaşterii, ci ea poate fi forma maximă a...Citat de Vasile Bancila despre bucurie, sens, lumină, timp, dumnezeu
Au existat întotdeauna scriitori mari, mijlocii, mediocri. Şi cei care fac trotuarul literaturii.Citat de Vasile Ghica despre scriitori
Târâtoarele au râs întotdeauna de puii de vultur care se mai izbeau câteodată de stânci.Citat de Vasile Ghica despre râs
Între femeie şi bani a existat întotdeauna o tulburătoare poveste de dragoste.Citat de Vasile Ghica despre povești, bani, femeie, iubire
Scriitorii s-au luptat întotdeauna şi cu aisbergurile din paharelor de whisky.Citat de Vasile Ghica despre scriitori
Cetatea şi-a iubit întotdeauna poeţii - ori prea devreme, ori dureros de târziu.Citat de Vasile Ghica
Românul a ştiut întotdeauna să zidească o consolare în spatele oricărei tragedii.Citat de Vasile Ghica despre consolare
Ascundeţi fericirea de ochii semenilor. Ea a fost întotdeauna obiect de contrabandă.Citat de Vasile Ghica despre fericire, ochi