Suntem mult mai vocali decât francezii. În limba română nu există vocale mute.Citat de Valeriu Butulescu despre limbă
Două antonime care în limba română rimează perfect: democraţie şi meritocraţie!Citat de Valeriu Butulescu despre democrație, perfecţiune, limbă
Limba română este numele geamăn cu țara și neamul nostru deopotrivă. Este simbolul pentru care s-a murit și pentru care tu ești dator să-l trăiești așa cum l-au trăit strămoșii, să-l redai viitorimii românești ca el să dăinuie.ŞCitat de Ştefan Radu Muşat despre patrie, simbol, strămoși, nume, limbă, țară
Limba română nu este doar un mijloc de comunicare a oamenilor între ei, ea este o rugăciune.GCitat de George Budoi despre limbă
ROMGLEZĂ: engleza unor români, cum este CRIN ANTONESCU (președinte al PNL, PREŞEDINTE INTERIMAR AL ROMÂNIEI, repetent de 2 ori în facultate), nu e altceva decât o romgleză, o limbă română schimonosită englezeşte sau o engleză schimonosită...GCitat de George Budoi despre limbă
El începu apoi a scoate limbile din sân şi a le arăta la toată adunarea, şi de câte ori arăta o limbă de atâtea ori cădea şi câte o pernă de sub ţigan, până ce, în cele din urmă, căzu şi el de pe scaun, atât de tare se speriase dihania. După aceea...Citat de Petre Ispirescu
Cum Mircea s-a întors din drum, Avem dovezi la îndemână, Ce Snegură s-aşterne-acum Pe limba noastră cea română.ACitat de Alexandru Clenciu
Pentru mine, limba română e distanţa dintre inimă şi umbra ei, care se numeşte suflet.Citat de Fanus Neagu
Monument de incultură, De ridicol, impostură, Fata tatii – bruna zână, Chinuie limba română: Zilnic, cu dezinvoltură, Scoate perle pe-a ei gură.GCitat de George Budoi
Limba (română şi nu numai) este o comoară deschisă pentru orice doritor de a o cunoaşte şi a o vorbi corect şi-i o Cheie Fermecată spre sufletul oricărui om.MCitat de Mihai Cucereavii
Dacă nu-ţi retragi demersul E uşor a şterge versul Şi nimic n-o să rămână... Din dulcea Limbă Română!MCitat de Mihai Cucereavii