Caută în citate: naste, pagina 5
3739 citate
Nu trebuie să inaugurezi printr-o solemnitate o stare ce trebuie să dureze mai mult timp, ba chiar să devină o profesie ori un mod de a trăi. Să se sărbătorească numai ce s-a încheiat cu bine; toate ceremoniile făcute la început istovesc...
Citat de Johann Wolfgang von Goethe despre umilință, liniște, naștere, început, zi de naștere, putere, timp, bineNe iubim mama aproape fără s-o ştim, pe nesimţite, căci asta-i tot atât de firesc ca şi viaţa; şi nu ne dăm seama cât de adânci sunt rădăcinile acestei iubiri decât în momentul despărţirii finale. Nici o altă afecţiune nu se poate compara cu ea,...
Citat de Guy de Maupassant despre neprevăzut, întâlniri, afecțiune, sânge, naștere, iubire, mamă, zi de naștere, clipă, timpCând mă gândesc la numărul înspăimântător de mare de platitudini cărora le-a dat naştere pianul şi care n-ar fi văzut niciodată lumina zilei dacă ar fi avut la dispoziţie numai pana şi hârtia, binecuvântez soarta fericită care mă sileşte să compun...
Citat de Hector Berlioz despre tiranie, numere, cugetare, tăcere, fericire, naștere, destin, zi de naștere, măsură, luminăNegrii şi albii nu reprezintă specii umane diferite, căci provin cu certitudine din aceeaşi sursă. Dar formează rase diferite, pentru că fiecare s-a dezvoltat în zone diferite, iar încrucişarea lor a dus la naşterea hibrizilor (mulatrii). În...
Citat de Immanuel Kant despre naștere, ordine, perfecţiune, imperfecțiuni umane, copii, zi de naștere, femeie, oameniDictatura proletariatului, perioadă de trecere la comunism, va da naştere pentru prima oară democraţiei pentru popor, pentru majoritate, paralel cu reprimarea necesară a minorităţii, a exploatatorilor. Numai comunismul e în stare să aducă o...
Citat de Vladimir Ilici Lenin despre comunism, revoluție, dictatură, democrație, stat, naștere, zi de naștere, adevăr
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de 














