Caută în citate: nobil, pagina 11
293 citate
Eminescu este pentru noi ceea ce este Goethe pentru germani; Shakespeare pentru englezi; Dante pentru italieni. El este geniul, în care s-au întâlnit, deopotrivă de ridicate, puterea de invenţiune cu aceea de refecţiune critică. În poezia şi proza...
Citat de Constantin Rădulescu-Motru despre geniu, critică, critică literară, puritate, poezie, putere, viațăSunt ocupaţii nobile şi ocupaţii vulgare, după cum sunt şi cei care le practică; omul care se ocupă cu o muncă inferioară rangului său se degradează, dar şi ocupaţia însăşi este degradată din moment ce este îmbrăţişată de un om dintr-o clasă...
Citat de Constantin Rădulescu-Motru despre vulgaritate, evoluție, progres, sentimente, obiceiuri, cultură, muncă, oameniOricât ai fi de sigur de fericirea de care te bucuri, eşti câteodată îndemnat să doreşti nenorociri şi întâmplări imposibile, ca să te poţi uita cu recunoştinţă şi veneraţie la nobila măreţie a unor anumite devotamente.
Citat de Johann Wolfgang von Goethe despre respect, imposibil, măreție, recunoștința, sfinți, siguranță, uitare, fericireEu am fost văduva McFarlane, Ţesătoarea de covoare pentru tot oraşul. Mi-e milă de voi cei de pe estrada vieţii Care cântaţi prin mijloacele de transport, Care vă delectaţi cu creaţia mâinilor voastre Şi pe care vă va ajunge ziua...
Citat de Edgar Lee Masters despre prietenie, salariu, zi, haine, oraș, frumusețe, creație, zi de naștere, secret, milăCum v-aţi simţit, libertarienilor, Voi care v-aţi cheltuit talentele în saloane Ridicând în slăvi raţiunea cea nobilă, ca şi cum Libertatea N-ar putea fi găsită decât stând prin baruri Sau pe la mese şi turnând în tine? Cum te-ai...
Citat de Edgar Lee Masters despre bunul simț, simț, libertate, tiranie, rațiune, pietre, trecut, femeie, lucruri, lumeCând Reuben Pantier a fugit şi m-a părăsit, Am plecat la Springfield. Acolo am întâlnit o partidă, Tatăl său mort de cuarând îi lăsase o avere imensă S-a căsătorit cu mine când era beat. Viaţa mi-a devenit mizerabilă. A trecut un an...
Citat de Edgar Lee Masters despre căsătorie, muzică, moarte, beție, întâlniri, poeți, nebunie, noapte, vreme, trecutBogat, respectat de concetăţeni, Tatăl multor copii, născuţi dintr-o mamă nobilă, Toţi crescuţi aici, În conacul cel mare de la marginea oraşului. Priviţi cedrul de pe pajişte! Am trimis toţi băieţii la Ann Arbor, toate fetele la...
Citat de Edgar Lee Masters despre respect, naștere, față, bogăție, căsătorie, copii, afacere, zi de naștere, mamă, bani
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de 














