
Caută în citate: reusi, pagina 5
515 citate

Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie. Mă întreb de ce nu este aceasta zi sărbătoarea națională a romanilor și cred ca s-au mai întrebat și alții. Prin opera lui, prin viața lui de crucificat, prin stranietatea personalității sale, prin...
Citat de Emil Cioran despre poeți, personalitate, evoluție, sacrificiu, mister, foc, cuvânt, durere, naștere, limbă

Oricât s-ar strădui școala și apoi societatea, să educe copiii, nu vor reuși, dacă de mici, în sânul familiei, n-au primit, acel nimb al educației paterne, atât de necesar, pentru tot restul vieții!
Citat de Constantin Obadă despre cugetare, școală, educație, societate, necesitate, poezie, copii, viațăDupă războiul mondial, România, favorizată de o şansă excepţională, a dobândit de la trei state teritorii pe care, după părerea mea, nu le mai poate păstra mult timp din punctul de vedere al politicii de forţă. Alta ar fi fost situaţia dacă...
Citat de Adolf Hitler despre evoluție, slăbiciune, stat, război, șansă, lege, forță, timp, zi de naștereÎncrederea mea a fost abuzată de mulţi oameni. Lipsa de loialitate şi trădarea au subminat rezistenţa în timpul războiului. Iată de ce nu mi-a fost scris mie să conduc poporul spre victorie. Statul-Major General al Armatei nu poate fi comparat cu...
Citat de Adolf Hitler despre stat, trădare, victorie, încredere, națiune, război, scris, timp, zi de naștere, oameniCe este apa pentru foc, mila este pentru supărare. De aceea sfătuiesc pe acela care se teme să facă un rău aproapelui sau, stăpânit fiind de supărare, să-şi reprezinte răul deja făcut, să-şi vadă următoarea victimă în culmea durerii şi să-şi spună...
Citat de Arthur Schopenhauer despre tristețe, milă, victime, rău, frică, fapte, foc, apă, vreme, zi de naștere
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de 














