Caută în citate: sufletu, pagina 15
3498 citate
Prins în măruntaiele lucrurilor ca Iona, mă zbat între oasele arborilor, ale zidurilor între vasele cu sânge ale cărţilor şi tablourilor, în casa asta în care trăiesc mă ghemuiesc lângă tâmpla pianului lângă inima icoanei ce faci...
MCitat de Mihai Dutescu despre sânge, grație, întrebare, poezie, răutate, suflet, lacrimi, față, muzică, casă
Am hotărât de multe ori să mă analizez până la capăt, să pătrund cât mai adânc în suflet. Dar n-am izbutit. Niciodată nu m-am putut concentra. Nu m-am putut gândi asupra mea însumi. De câte ori încercam să mă analizez, mă trezeam într-un întuneric...
Citat de Mircea Eliade despre suflet, încăpățânare, întuneric, nevoie, determinare, zi de naștere, salariu, zi, trecut, ochiCeea ce urmăreşte sufletul reprezintă cel mai înalt sentiment de dragoste pe care ţi-l poţi imagina. Aceasta este dorinţa sufletului. Acesta este scopul lui. Sufletul caută sentimentul. Nu cunoaşterea, ci sentimentul. El are deja cunoaştere, dar...
Citat de Neale Donald Walsch despre sentimente, cunoaștere, suflet, scop, conversație, experiență, dorință, căutare, dumnezeuDesigur, era un proiect ambiţios, dar era sigură că încăpăţânarea ei o s-o ajute să-l ducă la bun sfârşit. Pentru asta trebuia să-şi purifice sufletul, şi totdeauna recurgea la cele patru forţe care o călăuzeau: Iubire, moarte, putere şi timp....
Citat de Paulo Coelho despre iubire, încăpățânare, capcană, sfârșit, moarte, limite, eternitate, suflet, conștiință, putere
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de 














