Caută în citate: valuri, pagina 7
162 citate
Oborul era un loc fermecător. Mi-l amintesc şi azi cu precizie, îl văd pur şi simplu în faţa ochilor. O intersecţie simplă, nu foarte largă, dar cu un aer balcanic, negustoresc, cum nu mai găseşti azi nicăieri. Dacă veneai de pe Ştefan cel Mare,...
Citat de Mircea Cartarescu despre țigani, țărani, melancolie, fum, aer, eternitate, scris, nume, puritate, noapteDe dimineaţă, mi-am amintit de mare. M-am revăzut la Costineşti, unde am descoperit plăcerea de a mă arunca, ieşind din valuri, pe nisipul cald. Abia depăşisem treizeci de ani. Închiriam două camere într-o casă ţărănească, foarte aproape de mare,...
Citat de Octavian Paler despre naivitate, plăcere, prezent, siguranță, grădină, uitare, învățătură, acasă, casă, cerStrăbăteam o toamnă cu amurguri prevestitoare de catastrofe prin lumina lor stranie. Mă uitam la apa unui râu. Părea liniştită. Numai în adânc se formau vârtejuri viclene. Aşa e şi viaţa, mă gândeam. Te lasă să crezi că totul e normal şi, pe...
Citat de Octavian Paler despre dezastru, neprevăzut, apă, normalitate, bunul simț, simț, sânge, toamnă, limbă, luminăStelele pier, Nori acoperă nori, E întuneric, vibrant, sonor. În urletul furtunii Mii de suflete nebune Abia scăpate din închisoare Smulg copacii din rădăcini Măturând totul pe alei. Marea se zbate tumultoasă Vârtejind...
Citat de Swami Vivekananda despre închisoare, moarte, durere, stele, umbră, întuneric, nume, suflet, mamă, cer
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de 














