În ce pană de inspiraţie a fost cel care a dat numele unui Zeu cu aripi unei biciclete. Sărmanii poeţi nu s-au supărat că lui Pegas, patronului lor, i s-au pus în locul aripilor roate.Citat de Nicolae Mareș despre inspirație, poeți, zei, nume
O ştiţi, cineva stă abia cinci minute aproape de dumneavoastră, apoi vă căutaţi în zadar inspiraţia, bucuria, credinţa în Dumnezeu. Totul a dispărut... Alţii stau cinci minute cu voi şi sunteţi revigoraţi, vechile voastre celule au dispărut şi din...OCitat de Omraam Mikhael Aivanhov
Uneori, presa are şi rolul constructiv, mobilizator, în sensul profund al termenului, aspiraţional şi inspiraţional, nu doar acela de a produce plăceri trecătoare sau isterii convenabile unora.OCitat de Oreste Teodorescu
Cu cât ne închidem mai mult faţă de Dumnezeu, datorită orgoliului şi indiferenţei faţă de nevoile celor din jurul nostru, cu atât Flacăra Divină, forţa şi inspiraţia Sa se vor reduce în proporţia obstrucţiei pe care noi o realizăm; iar în momentul...PCitat de Paramahansa Yogananda
99% transpiraţie şi 1% inspiraţie nu mai reprezintă cheia succesului. Folosind 99% inspiraţie şi 1% transpiraţie, românii consumă mult mai puţină apă.PCitat de Patrick White despre inspirație, succes, apă
Ce plagiat, domnule? ! Eu m-am inspirat din realitate; cartea respectivă e o realitate.PCitat de Patrick White despre plagiat, realitate, cărți
Găsiţi un mod de a avea grijă de trupul vostru şi de a vă exprima creativitatea. Trăiţi într-un loc care vă inspiră. Găsiţi momente de linişte, ca să vă reculegeţi. Plimbaţi-vă prin pădure sau pe lângă apă. Lucraţi la ceva ce va place să faceţi....PCitat de Paul Ferrini
Fiecare respiraţie are trei mişcări: inspiraţie, pauză, expiraţie. Inspiraţia este pentru interiorizarea experienţei. Pauza este pentru asimilarea ei. Iar expiraţia este pentru eliberarea experienţei. Chiar dacă pauza durează doar o secundă sau...PCitat de Paul Ferrini
Ce este un învăţător? Am să-ţi spun: este cineva care te învaţă ceva, dar care inspiră învăţăcelului să dea tot ce are mai bun în a descoperi ceea ce ştie deja.Citat de Paulo Coelho despre profesori, învățătură
Iubirea nu este doar un sentiment; este o artă. Şi, ca orice artă, inspiraţia, nu este suficientă. Este nevoie, de asemenea, de multă muncă.Citat de Paulo Coelho
Un termen limită este inspiraţie negativă. Totuşi, este mai bun decât nici un fel de inspiraţie.Citat de Rita Mae Brown despre inspirație, limite
Caută persoane care au făcut deja ceea ce vrei tu să faci. Nu te teme dacă ceilalţi îi consideră nebuni, excentrici, săriţi de pe fix etc. Multă lume judecă doar la suprafaţă. Discută cu aceste persoane şi inspiră-te din experienţa lor.RCitat de Robert Kiyosaki
Realitatea nu se inspiră din literatură. În cel mai bun caz, literatura este o sursă de inspiraţie pentru realitate.Citat de Romain Gary despre literatură, realitate, inspirație
Într-un moment de genială inspiraţie, am hotărât să mă dedic teoriei cuantice şi am inventat realismul cuantic, devenind astfel stăpânul forţei gravitaţiei. Am pictat Leda atomică pentru a o preaslăvi pe Gala, zeiţa metafizică, şi am reuşit să...Citat de Salvador Dali
În unele izvoare de inspiraţie, muzele îşi spală picioarele.Citat de Stanislaw Jerzy Lec despre muză, inspirație
Ierarhizarea în materie de ticăloşie nu-şi are rostul, e lipsită până şi de umor. De ce-ar inspira mai multă emoţie canaliile decât simpli găinari?Citat de Teodor Mazilu despre emoții, umor
Pe poet nu-l face darul ficţiunii creative, ci darul inspiraţiei.Citat de Thomas Mann despre cadouri, poeți