Caută în citate: atent, pagina 16
612 citate
În ce priveşte învăţământul, lecţia este clară: obiectivul lui fundamental trebuie să fie acela de a spori capacitatea de adaptare a individului, pentru ca acesta să se poată adapta repede şi uşor la noutatea permanentă. Şi cu cât ritmul...
Citat de Alvin Toffler despre viteză, noutate, scop, evenimente, revoluție, prezent, atenție, sens, trecutÎmi amintesc şi acum cu emoţie clipa în care am văzut pentru prima oară o hartă a ţării. Ştiu că la început nu înţelegeam cum tot pământul ţării despre care mi se spunea că este mare poate să încapă desenat pe hârtia aceea care acoperea mai puţin...
Citat de Ana Blandiana despre flori, grădină, geografie, jocuri, emoții, oraș, frumusețe, apă, atenție, pământAm ajuns să nu mai avem simţuri, idei, imaginaţie. Ne-am urâţit, ne-am înstrăinat cu totul de simplitatea polifonica a lumii, de pasiunea vieţii depline. Nu mai avem puterea de a admira şi de a lăuda, cu o genuină evlavie, splendoarea Creaţiei,...
Citat de Andrei Pleșu despre pericol, simplitate, admirație, imaginație, pasiune, laudă, viață, pământ, frumusețe, putereBărbatul se revoltă, în primul rând, cînd cineva pune la îndoială mintea lui. Pentru femeie, insulta cea mai mare e să atentezi la frumuseţea ei.
Citat de Aurelian Silvestru despre insultă, revoluție, îndoială, bărbat, frumusețe, minte, suflet, femeieSunt bucuros că nu sunt atent la tendinţe pentru că nu au valoare.
CCitat de Calvin Klein despre valoare
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de 














