Cei mai răi cititori sunt cei care se poartă asemeni unei oştiri puse pe jaf: ei iau numai câteva lucruri murdare, care le sunt de folos, şi nu le pasă de ceea ce rămâne, respingând totul.Citat de Friedrich Wilhelm Nietzsche despre rai, lucruri
În orice bibliotecă, scriitorii în viaţă alcătuiesc o minoritate infimă; marii cititori stau toată viaţa de vorbă cu morţii.Citat de Garabet Ibraileanu despre scriitori, moarte, viață
Nu-mi pot închipui la ce poate folosi o carte care nu îşi îndeamnă cititorii la bine.Citat de Jean Jacques Rousseau despre bine
În timpul diferitelor călătorii, Samuel Fergusson a fost corespondentul cel mai harnic şi cel mai interesant al lui Daily Telegraph, acest ziar de un penny, al cărui tiraj se urcă până la o sută patruzeci de mii de exemplare pe zi şi abia ajunge...Citat de Jules Verne despre timp, bine
Arată-mi o familie de cititori, şi-ţi voi arăta oamenii care pun în mişcare lumea.Citat de Napoleon Bonaparte despre familie, lume, oameni
Cei mai mulţi scriitori vorbesc pentru urechea cititorilor, care-şi aleg meşterii. Câţiva vorbesc pentru suflete. Numai cărţile acelora se deschid a doua oară.Citat de Nicolae Iorga despre scriitori, suflet, cărți
Poţi scrie o carte pentru subiect, pentru tine şi - cazul cel mai rar - pentru cititori.Citat de Nicolae Iorga
Gândiţi-vă la ceea ce trebuie pentru a fi pe placul a trei milioane de cititori. Paradox: trebuie mai puţin decât pentru a fi pe placul a o sută de persoane, numai lor.Citat de Paul Valery
A fost odată un împărat şi o împărăteasă; ei nu făceau copii; umblase pe la toţi vracii şi vrăjitorii, pe la toate babele şi cititori de stele, şi toţi rămaseră de ruşine, căci n-avură ce le face. În cele din urmă se puseră pe posturi, pe...Citat de Petre Ispirescu
A fost odată o babă şi un unchiaş. Ei până la vreme de bătrâneţe nu avură nici un copil. Ce nu făcură? Ce nu dreseră? Şi ca să aibă şi ei măcar o miarţă de copil, nici cât. Ba merseră pe la descântătoare, ba pe la meşteri vrăjitori, ba pe la...Citat de Petre Ispirescu
Aşa de bine îi şedea gătită, de părea că este o zână. Sclipea diamantele de pe dânsa de luau ochii celor ce se uitau la dânsa. Fiul împăratului era mândru nevoie mare! fiindcă zâna numai cu dânsul jucă cât ţinu hora. Şi unde se rotea pe lângă...Citat de Petre Ispirescu
Feciorul de împărat rămase ca un zăpăcit. Se întoarse acasă, dară cu gândul era tot la dânsa. Tată-său, văzându-l tot pe gânduri şi trist, nu ştia ce să-i mai facă să-l înveselească oarecum. Când iată că-l poftesc la altă nuntă de împărat, unde se...Citat de Petre Ispirescu
Dacă unii cititori consideră că scriu naivităţi, atunci sunt mulţumit că asemenea oameni mă consideră un prost.Citat de Sofocle
Cele mai bune cărţi sunt acelea pe care le întregesc cititorii.Citat de François-Marie Arouet de Voltaire despre cărți
Majoritatea cititorilor preferă să se amuze în loc să se instruiască. Nimic mai obişnuit decât să citeşti sau să discuţi fără folos.Citat de François-Marie Arouet de Voltaire despre nimic
Cărţile cele mai folositoare sunt acelea cărora cititorii adaugă şi ei ceva la cuprins. Cărţile dau sâmburi de adevăr, dar cugetarea cititorilor le lărgeşte înţelesul, îndreaptă ceea ce li se pare greşit şi întăresc prin gândirea lor proprie...Citat de François-Marie Arouet de Voltaire
Frumoasă e, ca o artistă! Dragi cititori e bine să aflaţi Cp TANŢA-i şi epigramistă Dar şi MASCOTA celor din... Galaţi!ACitat de Alexandru Clenciu
Scriitorii scriu pentru a-şi influenţa cititorii, criticii, sponsorii, dar, întotdeauna, în esenţă, ei scriu pentru a fi mai mult ei înşişi.Citat de Aldous Huxley despre scris, critică, scriitori, influență, esențial