Caută în citate: lovituri, pagina 2
47 citate
Orice fel de trai ai alege, vei afla în el încântare, plictis sau plăcere. Condiţia este să socoteşti nefericirea mai uşoară şi să nu ţi-o faci un chin. Suntem datori naturii recunoştinţă: ea a prevăzut căror necazuri suntem hărăziţi din naştere...
Citat de Seneca despre tristețe, nefericire, recunoștința, naștere, destin, plăcere, forță, fericire, început, zi de naștereAdeseori călcăm în picioare sentimentele celorlalţi spre a ne face drum, găsim vinovaţi, adresăm ameninţări, criticăm un copil sau un angajat în prezenţa celorlalţi, fără să ne gândim măcar că îi jignim. Doar câteva minute de reflecţie, un cuvânt...
Citat de Dale Carnegie despre vinovăție, atitudine, înțelegere, secret, sentimente, succes, cuvânt, copiiBâjbâiam prin întuneric, Era un cer pâclos, cu doar cateva stele Dupa care încercam să mă ghidez pe cât de bine eram în stare. Era ora nouă; mă străduiam să ajung acasă. Deşi ţinusem drumul, Cumva mă rătăcisem. Apoi, cu mers...
Citat de Edgar Lee Masters despre infractori, acasă, întuneric, moarte, stele, noapte, casă, trecut, cer, bine
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de 













