Soldatul de plumb stătea acuma pe jeratic şi se simţea năpădit de-o căldură nemaipomenită; căldura asta o fi fost de la foc sau o fi fost de la dragoste, nu ştia nici el.Citat de Hans Christian Andersen despre foc, iubire
Fata din casă şi băieţaşul s-au dus repede jos ca să-l caute; dar, cu toate că erau cât pe ce să calce pe el, nu l-au zărit. Dacă soldatul de plumb ar fi strigat: Aici sunt! , desigur că l-ar fi găsit, dar el n-a strigat fiindcă era în uniformă şi...Citat de Hans Christian Andersen despre viteză, acasă, casă, față
Toţi semănau leit între ei, unul singur era puţin mai altfel: avea numai un picior, pentru că fusese făcut cel din urmă şi nu mai ajunsese plumbul; dar deşi avea numai un picior, stătea tot aşa de drept ca şi ceilalţi cu două picioare şi tocmai el...Citat de Hans Christian Andersen despre singurătate
Soldatul de plumb era acum în apă până la gât; luntrea se scufunda tot mai tare şi hârtia tot mai tare se desfăcea; apa-i ajunsese soldatului până peste cap. El se gândea la dansatoarea cea mititică şi drăgălaşă, pe care nu avea s-o mai vadă...Citat de Hans Christian Andersen despre apă, frică, război, moarte
L-au pus pe masă şi... să mai spui că lumea nu-i plină de întâmplări minunate! Soldatul de plumb era acuma în odaia în care stătuse până în clipa când căzuse de pe fereastră. Erau tot copiii aceia; pe masă erau aceleaşi jucării şi castelul cel...Citat de Hans Christian Andersen despre copii, frumusețe, clipă, lume
Toate jucăriile erau drăgălaşe, dar cea mai drăgălaşă era o fetiţă care stătea în uşa castelului; era făcută şi ea din hârtie, însă avea haine frumoase şi pe umeri o panglică subţire şi albastră, chiar ca o broboadă. Pe broboadă, drept la mijloc,...Citat de Hans Christian Andersen despre haine, stele, frumusețe, față
Gândiţi-vă ce lucru uimitor ar fi! Cât ar fi de nepriceput în starea de azi a înţelepciunii noastre naţionale! Să ducem pe ţăranii noştri la exerciţiul cărţii în loc să-i ducem la exerciţiul baionetei; să formăm şi să ţinem cu plată şi cu un bun...Citat de John Ruskin despre țărani, înțelepciune, armată, stat, vinovăție
De bună seamă, natura a înzestrat cu dărnicie bazinul adâncit între munţii Bihor, Retezat şi Parâng. Bogat prin fertilitatea solului, e bogat şi prin toată averea ascunsă în măruntaie: mine de sare gemă la Turda, cu un randament anual de mai bine...Citat de Jules Verne despre bogăție, calitate, moarte, valoare, sfârșit, simplitate, natură, bine
Cu opt sau nouă sute de picioare îndărătul pasului Vulcan, o incintă de culoarea gresiei, căptuşită cu un hăţiş de plante de stâncă şi care se rotunjeşte pe o circumferinţă de patru-cinci sute de stânjeni, însoţind denivelările podişului, la...Citat de Jules Verne despre frică, sfârșit
Iluziile - baloane de săpun care pot deveni la un moment dat bile de plumb.Citat de Luigi Pirandello despre iluzie
Era o noapte de catifea şi de plumb, în care adierea molatecă a unui vânt fierbinte cerca în zadar să risipească pâcla ce închegase văzduhul. Zările scăpărau de fulgere scurte, pădurea şi grădinile posace tăceau ca amorţite de o vrajă rea; mirosea...Citat de Mateiu Caragiale despre grădină, păcat, noapte
Raţiunea este instrument de plumb şi ceară, care se lungeşte, se îndoaie şi se potriveşte la toate croielile şi măsurile.Citat de Michel Montaigne despre rațiune
Această raţiune, în structura căreia stă să poţi avea o sută de păreri contrarii despre acelaşi subiect, e un instrument de plumb şi de ceară, care se lungeşte, se îndoaie şi se potriveşte la toate croielile şi măsurile; nu-ţi trebuie decât...Citat de Michel Montaigne despre rațiune
Oriîncotro te-i uita, vezi colori felurite ca un întins curcubeu, şi tabloul cel mai încântător farmecă vederea. Stânci prăpăstioase, munţi uriaşi, a căror vârfuri mângâie norii, păduri întunecoase, lunci înverzite, livezi mirositoare, văi...Citat de Nicolae Balcescu
Nu poţi face aur din plumbul timpului tău, dar cel puţin îi poţi da o efigie nobilă.Citat de Nicolae Iorga
Cu sofisme zeci şi argumente Să ne rapeasca Vinul vor preoţi, secte: Pe-Alchimistul care schimbă -n Aur Plumbul vieţii noastre imperfecte!Citat de Omar Khayyam despre vin, schimbare, viață
Bieţii zmei atâta se speriaseră, încât nu mai ştiau ce face. Se lăsară să-i ia şi să-i ascunză. Cotoşmanul îi băgă în şira de paie, şi îi dete foc. Îndată văpaia se urcă până la cer, iară bieţii zmei ţipau de usturime în para focului, de să le...Citat de Petre Ispirescu
Deşertăciune grea, voioasă jale! Haos diform de forme ideale! Avânt de plumb! Lumină, fum! Foc, Gheaţă! Bolnav, dar teafăr! Somn de-a pururi treaz! Eşti şi nu eşti; acesta e amorul!Citat de William Shakespeare despre haos, fum, boală, somn, foc, lumină
Intuiţia noastră nu este nici pe departe un ghid infailibil. Percepţiile ne pot fi deformate de obişnuinţe, de prejudecăţi sau pur şi simplu de caracterul limitat al organelor noastre de simţ, cărora, desigur, le este accesibilă numai o fracţiune...Citat de Carl Edward Sagan
Sunt fericiri care atârnă ca ghiulelele de plumb: trag la fund.Citat de Cezar Petrescu despre fericire