Caută în citate: reproduc, pagina 2
57 citate
Mi s-a întâmplat să nu pot reproduce numele inofensivului oraş morav Bisenz şi analiza a dovedit că nu era nicidecum vorba de o atitudine ostilă din parte-mi faţă de acest oraş, ci că amnezia ţinea mai degrabă de asemănarea care există între...
Citat de Sigmund Freud despre nume, oraș, eroare, atitudine, principiu, uitare, amintire, rațiune, zi, fațăEcoul, oglinda, papagalul şi prostul: reproduc fără să ştie ce.
GCitat de George Budoi despre prostie
Teatrul a fost cel mai însemnat cenzor al moravurilor, arma ascunsă dar tăioasă a spiritului critic al gânditorilor prin propunerea de exemple, prin contrastul binelui şi răului, totodată o reproducere dar şi o cenzură a epocelor pe care le-a...
Citat de Hortensia Papadat-Bengescu despre teatru, scop, plăcere, pasiune, critică, puritate, ochi, început, lume, fațăBătrânii sunt sărutaţi fără milă, chiar împotriva voinţei lor. Femeile se pupă între ele deşi se detestă, şi sărută orice mascul le apare în faţă, fără ca vârsta, categoria socială sau igiena să constituie un impediment. Doar masculii aflaţi la o...
ICitat de Isabel Allende despre sărut, obstacole, vârstă, invenție, voință, milă, plăcere, femeie, țară, zi de naștere
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de 














