Caută în citate: altfel, pagina 26
607 citate
Sunt fericită numai când mă gândesc că Dumnezeu există şi mă ascultă; dar asta nu e de ajuns ca să continui să trăiesc, şi nimic nu mai pare să aibă vreun sens. încerc să arăt o bucurie pe care n-o simt, îmi ascund tristeţea ca să nu-i îngrijorez...
Citat de Paulo Coelho despre ingratitudine, noapte, tragedie, tristețe, sfinți, fericire, idee, bucurie, îngrijorare, sensVoi privi totul şi pe toţi ca şi cum ar fi pentru prima oară – mai cu seamă lucrurile mici, cu care m-am obişnuit, uitând de vraja care le înconjoară. Vreau să privesc pentru prima oară soarele, dacă mâine va fi cer senin. Vreau să urmăresc...
Citat de Paulo Coelho despre salariu, zi, zi de naștere, cer, schimbare, lucruri, virtute, naștere, păcat, vinovățieCopilăria e o stare fără vârstă, ea ţine de infinit, este singura felie care topeşte întregul univers înconjurător, vârsta în care nu spaimele de moarte îl macină pe om, ci spaimele de care se înfioară şi gâzele, parte şi ele din acest întreg...
PCitat de Petre Salcudeanu despre copilărie, vârstă, comportament, univers, infinit, apă, natură, moarte, oameni
Citat de
Citat de 














