Caută în citate: dinauntru, pagina 3
73 citate
Le-am mai întrebat cum se văd ele (studentele de la Litere) peste 20 de ani. Şi una mi-a spus că se vede la Paris, cu o poşetă de la Prada sau aşa ceva, lucru care m-a înspăimântat, nu Parisul, ci poşeta, mai precis curioasa asociere între un oraş...
Citat de Ioana Parvulescu despre ideal, carieră, foame, oraș, moarte, bani, cărți, artă, artă fotografică, nimicOborul era un loc fermecător. Mi-l amintesc şi azi cu precizie, îl văd pur şi simplu în faţa ochilor. O intersecţie simplă, nu foarte largă, dar cu un aer balcanic, negustoresc, cum nu mai găseşti azi nicăieri. Dacă veneai de pe Ştefan cel Mare,...
Citat de Mircea Cartarescu despre țigani, țărani, melancolie, fum, aer, eternitate, scris, nume, puritate, noapteAm stat şi eu în tinereţe la Casa de creaţie de la Palatul Mogoşoaia. Eram poet sărac, n-aveam casă în Bucureşti, dar aveam acolo o cămăruţă la mansardă şi era superb. Iar chiria era foarte mică. Mi-a plăcut atunci, eram emoţionat în preajma...
Citat de Mircea Dinescu despre scriitori, invidie, emoții, nedreptate, acasă, casă, creație, tinerețe, sărăcie, șansă
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de 













