Caută în citate: muntii, pagina 3
120 citate
Barbu Dolinescu: Sloganurile sunt pentru cei ce umblă să înşele mulţimile. Noi nici nu ne-am apropiat încă de ele, iar când vom merge în mijlocul poporului, nu-i vom făgădui nimic, ci îl vom învăţa să muncească şi să lupte. Politicienii pot să...
Citat de Liviu Rebreanu despre politică, credință, luptă, demnitate, origine, critică, critică literară, viitor, învățătură, nimicSurioarelor mele păsări, voi sunteţi foarte îndatorate Dumnezeului nostru creator, şi mereu şi oriunde trebuie să îi aduceţi laudă, pentru că v-a dat libertatea de a zbura în orice loc; şi v-a dat şi veşmânt dublu şi triplu; şi în plus, pentru că...
Citat de St. Francis Of Assisi despre iubire, băutură, laudă, păcat, dumnezeu, libertate, lucruri, lumeScriind despre medicina bazată pe valori citind despre valorile tale despre munţii tăi viaţa ta viaţa ta cea nouă ascultând pe repeat aceeaşi şi aceeaşi piesă căutând acel ceva impresionant al fiecărei zile amintindu-mi de cum ne...
ACitat de Alina Manole despre valoare, medicină, părinți, scris, copilărie, fapte, vreme, zi, iubire, viitor
Îmi amintesc şi acum cu emoţie clipa în care am văzut pentru prima oară o hartă a ţării. Ştiu că la început nu înţelegeam cum tot pământul ţării despre care mi se spunea că este mare poate să încapă desenat pe hârtia aceea care acoperea mai puţin...
Citat de Ana Blandiana despre flori, grădină, geografie, jocuri, emoții, oraș, frumusețe, apă, atenție, pământFiii tăi îşi blestemară ziua naşterii, amară întuneric şi ruşine, cazne grele şi omor şi ca turme fulgerate din senin se-nspăimântară prigoniţi de-un înger negru tocmai pe moşia lor s-au lipit de stânci şi codri, şi în mlaştini...
Citat de Corneliu Vadim Tudor despre demnitate, iad, îngeri, pietre, sânge, întuneric, rușine, vechi, poezie, ură
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de 














