Evoluţia unei societăţi este măsurată prin cât de bine îi tratează pe cei mai amărâţi dintre membrii ei.Citat de Neale Donald Walsch despre evoluție, conversație, dumnezeu, bine
Acesta este marele secret al creativităţii: tratează-ţi ideile ca pe pisici pentru a le face să te urmeze.Citat de Ray Bradbury despre creativitate, secret, idee
Politica nu rentează. Ajungi şef de stat, iar poporul te tratează cu pâine şi sare.Citat de Valeriu Butulescu despre bucătărie, șefi, națiune, stat, politică
Majoritatea rugăciunilor tratează cerul ca pe o instituţie prestatoare de servicii.Citat de Valeriu Butulescu despre cer
Dictatorii apelează, de regulă, la soluţii radicale. Tratează mătreaţa cu ghilotina.Citat de Vasile Ghica despre reguli
Soţia îl tratează ca pe vioara a doua. Iar el e bucuros că încă mai figurează în orchestră.Citat de Vasile Ghica despre soție
Lumea va fi distrusă de cei care nu o înţeleg şi de cei care o tratează ca pe o curvă într-un bordel al timpului!VCitat de Viorel Muha
Închisoarea trebuie să fie spitalul societăţii şi al justiţiei care tratează, operează şi care vindecă persoanele care greşesc sau refuză să respecte legea.VCitat de Viorel Muha despre închisoare, greșeală, oameni, lege
Îmi plac porcii. Câinii ne privesc de jos. Pisicile ne privesc de sus. Porcii ne tratează ca pe egali.Citat de Winston Churchill despre egalitate
Trebuie să învăţăm de la Mama-Pământ. Ea îi tratează la fel atât pe cel bun, cât şi pe cel rău, pe şarpe şi pe tigru, pe vacă şi pe capră.Citat de Yogaswami
Seniorul îl tratează de nebun pe tânărul ce se vrea bătrân.Citat de Nicolae Mareș despre nebunie, meditație