Caută în citate: incet, pagina 4
791 citate
La începutul noului an începeam să ne cunoaştem, de parcă am fi trăit împreună şi pe trezie, căci eu găsisem un ton al vocii plin de grijă pe care ea îl auzea fără să se deştepte şi îmi răspundea cu un limbaj natural al trupului. Stările...
Citat de Gabriel José García Márquez despre început, somn, povești, pace, îngrijorare, zi de naștere, viațăLa început locuim în cuvinte ca într-o mare casă comună. Apoi, câte unul dintre noi îşi ia cuvintele cu el şi se mută singur pe o colină. Îşi face acolo coliba lui. Iar ceilalţi vin s-o viziteze. La început câţiva, apoi din ce în ce mai mulţi....
Citat de Gabriel Liiceanu despre întâlniri, început, scriitori, cuvânt, vin, acasă, casă, singurătateEste absolut imposibil ca vreo schimbare notabilă să aibă loc în epoca în care trăim. Noi suntem cei morţi. Singura noastră viaţă normală se află în viitor. Vom lua şi noi parte la ea, deşi pe-atunci nu vor mai exista din noi decât câte-o mână de...
Citat de George Orwell despre viitor, schimbare, moarte, cugetare, imposibil, vinovăție, absolut, pământ, față, nimicInes fu impresionată şi plânse amar, apoi se linişti, căci era de negândit ca cei doi fii ai ei s-o fi părăsit aşa, fără o vorbă; bărbaţii sunt întotdeauna în stare de astfel de fapte neaşteptate, dar fiii prezintă mai multe garanţii. Cu cât...
Citat de Ioan Petru Culianu despre familie, bărbat, neprevăzut, mamă, bancheri, voce, amar, lacrimi, fapte, libertateHai sa ne sinucidem, le spun prietenilor mei, Azi am comunicat atat de bine, Am fost atat de tristi, Perfectiunea asta in comun N-o mai atingem noi Si e pacat sa pierdem momentul. Cred ca in baie e cel mai tragic, Sa facem pe...
Citat de Marin Sorescu despre prietenie, tragedie, perfecţiune, iad, numere, singurătate, păcat, esențial, cuvânt, iubire
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de 













