De teama cotropirii ne-am ars podurile, inclusiv pe cel al progresului.Citat de Valeriu Butulescu despre frică
Isărescu s-a pensionat la cerere. Depăşise orice limită, inclusiv limita de vârstă!Citat de Valeriu Butulescu despre limite, vârstă
Imbecilii privesc totul, inclusiv arta şi iubirea, prin prisma posesiunii.Citat de Vasile Ghica despre iubire, artă, artă fotografică
O ultimă realitate relativă există ca finalitate pentru oricine, ca o ultimă secvenţă din lanţul viului sau a conştiinţei existenţei fiecăruia. Repetabilitate se poate să existe, dar nu identică. Această constatare se face poziţionat faţă de...VCitat de Viorel Muha despre început, infinit, egalitate, realitate, față
Când ne-am pierdut totul, inclusiv speranţa, viaţa devine o ruşine, iar moartea o datorie.Citat de W. C. Fields despre datorie, rușine, speranță, moarte, viață
În fiecare aforism pe care l-am scris este câte o picătură din sufletul meu, inclusiv în acesta.GCitat de George Budoi despre aforisme
DE ZIUA UNIRII, ŞI TRĂDĂTORII DE ŢARĂ, CARE NE DEZBINĂ, DEPUN COROANE DE FLORI LA MORMÂNTUL EROULUI NECUNOSCUT. L-am văzut azi pe putinistul rusofil Călin Georgescu, păzit de 10 gorile (din ce bani plăteşte acest şomer gorilele şi pe ciracii pe...GCitat de George Budoi despre unire
UDMR ESTE UN PSD UNGURESC. Să nu ne aşteptăm de la UDMR la altceva decât de la maleficul PSD. Din 25 dec. 1989 până astăzi, partidul UDMR a fost COMPLICELE PSD-ului (inclusiv când se numea FSN, FDSN şi PDSR) la multe decizii nefericite pentru...GCitat de George Budoi despre politică