Prin exprimarea viziunii tale cu ajutorul simţurilor - adică prin intermediul naturii tale senzoriale - o încarci cu energie şi o armonizezi cu forţa universală care face lucrurile să se întâmple în viaţa ta.HCitat de Herbert Harris
Chiar dacă Îl iubeşti pe Dumnezeu în gândurile tale şi exprimi iubirea pentru El prin intermediul sentimentelor, dar nu ai credinţă în puterea lui Dumnezeu de a se manifesta prin viziunea ta, eşti în dizarmonie.HCitat de Herbert Harris
Natura şi calitatea gândurilor tale reprezintă starea minţii. Când este proiectată în exterior, prin intermediul atitudinii, aceasta reprezintă o forţă deosebit de puternică. Ea interacţionează cu starea minţii celorlalţi oameni.HCitat de Herbert Harris
Prin intermediul sentimentelor, mintea conştientă transmite nivelului subconştient gândurile pe care le creează.HCitat de Herbert Harris
Motivaţiile unei alte persoane se transmit prin intermediul minţii subconştiente direct subconştientului tău. Tu percepi apoi aceste experienţe sub forma unor intuiţii inspirate, numite şi cel de al şaselea simţ.HCitat de Herbert Harris
Odată ce ai definit cu exactitate, prin intermediul vizualizării, ce anume doreşti să obţii - o viaţă mai bună - trebuie să stabileşti pas cu pas cum vei realiza acest lucru.HCitat de Herbert Harris
Prin intermediul imaginaţiei creatoare, mintea comunică direct cu Inteligenţa Universală.HCitat de Herbert Harris
Misiunea ta specială este aceea de a crea realitatea din gânduri, prin intermediul viziunii.HCitat de Herbert Harris
Imaginea de sine este comunicată, altfel spus proiectată în exterior, prin intermediul atitudinii.HCitat de Herbert Harris
Sentimentul pozitiv pe care îl ai despre tine poate fi apoi proiectat asupra altora, prin intermediul atitudinii.HCitat de Herbert Harris
Caută compania oamenilor entuziaşti, de succes, prin intermediul cărora îţi poţi lărgi domeniul experienţei personale.HCitat de Herbert Harris
Analizează-ţi şi organizează-ţi scopurile, astfel încât să facilitezi revelarea prin intermediul lor a ţelului tău în viaţă.HCitat de Herbert Harris
Prin intermediul relaxării, ai acces la mintea subconştientă şi la fântâna cunoaşterii, înţelepciunii, energiei şi înţelegerii universale.HCitat de Herbert Harris
Prin intermediul imaginaţiei, energia neformată a mentalului universal devine univers format, reflectat de mentalul individual, altfel spus experienţă de viaţă.HCitat de Herbert Harris despre viață
Prin intermediul imaginaţiei sintetice ideile, planurile şi conceptele existente se dispun în combinaţii noi. Acest tip de imaginaţie operează prin educaţie şi observaţie.HCitat de Herbert Harris
Când teama şi îngrijorarea îţi umplu mintea, în exteriorul tău se transmite o vibraţie negativă. Aceasta trece prin intermediul atitudinii din mintea ta în minţile celor din jur.HCitat de Herbert Harris
Dacă nu există o imagine clară a scopului tău, percepută viu, prin intermediul simţurilor, nu poţi genera puterea necesară de a acţiona susţinut, până la realizarea deplină a lui, indiferent cât de greu ar fi.HCitat de Herbert Harris
Legea Universală a Magnetismului Uman afirmă că atragi ceea ce eşti şi eşti ceea ce gândeşti cea mai mare parte a timpului. Această lege universală operează prin intermediul procesului de radiaţie şi atracţie.HCitat de Herbert Harris
Prin intermediul gândirii creatoare descoperi moduri inedite, superioare, de a realiza anumite lucruri, iar succesul, în orice ai întreprinde, caută în general să găsească tocmai aceste căi mai bune de acţiune.HCitat de Herbert Harris
Dacă ai senzaţia că aproape toată lumea te înţelege greşit, în cea mai mare parte a timpului, este cazul să te întrebi dacă nu cumva acest lucru se datorează unei contradicţii între gândurile şi sentimentele pe care le proiectezi prin intermediul...HCitat de Herbert Harris