Oamenii sunt duşmani înnăscuţi unii faţă de alţii, nu din pricină că se urăsc, ci pentru că nu pot să se mărească fără să dea unii peste alţii.Citat de Luc de Clapiers
Când suntem pătrunşi de un adevăr mare şi-l simţim puternic, nu trebuie să ne temem de a-l spune, chiar dacă l-au mai spus şi alţii. Orice cugetare este nouă, dacă autorul o exprimă într-un mod care-i este propriu.Citat de Luc de Clapiers
Iubirea este trăsătura cea mai duioasă a omenirii şi omenirea este farmecul şi desăvârşirea naturii.Citat de Luc de Clapiers
Suntem nevoiţi să respectăm darurile firii, cu care nici studiul, nici averea nu ne pot înzestra.Citat de Luc de Clapiers
Ultima izbândă a necesităţii este a supune orgoliul; virtutea este mai uşor de înfrânt decât vanitatea. Poate că, tocmai această vanitate, care se împotriveşte puterii norocului, este ea însăşi o virtute.Citat de Luc de Clapiers
Oamenii se nasc atât de supuşi, încât nici legile care le cârmuiesc slăbiciunea nu le sunt de ajuns; soarta nu le-a dat destui stăpâni; mai trebuie ca şi moda să adauge ceva, hotărându-le până şi încălţările.Citat de Luc de Clapiers