Cerul era curat, vântul potrivit; Victoria se urca perpendicular la o înălţime de 1500 picioare, care fu arătată printr-o scădere de două degete minus două linii în coloana barometrică. La această înălţime, un curent mai însemnat duse balonul spre...Citat de Jules Verne despre măreție, victorie, cer, ochi
În timpul diferitelor călătorii, Samuel Fergusson a fost corespondentul cel mai harnic şi cel mai interesant al lui Daily Telegraph, acest ziar de un penny, al cărui tiraj se urcă până la o sută patruzeci de mii de exemplare pe zi şi abia ajunge...Citat de Jules Verne despre timp, bine
Cel ce iubeşte practica fără teorie este ca şi un marinar care se urcă pe o navă, fără cârmă şi busolă şi nu ştie niciodată unde ar putea să fie azvârlit.Citat de Leonardo da Vinci despre iubire
Statul a devenit, din partea unei societăţi de esploatare, obiectul unei spoliaţiuni continue şi aceşti oameni nu urcă scările ierarhiei sociale prin muncă şi merit, ci prin abuzul culpabil al puterii politice, câştigate prin frustrarea statului...Citat de Mihai Eminescu
Cel care, orbit de ambiţie, ajunge într-o poziţie de la care nu poate urca mai mult, se va prăbuşi mai târziu cu totul.Citat de Niccolo Machiavelli despre ambiție
Cântecele Mariei Tănase, această fetişcană, cu timbru grav, izvorăsc limpezi din pământul românesc, trec prin sufletul nostru şi apoi urcă spre cer, ca şi aripile făurite cu un sfert de veac în urmă de ardeleanul Aurel Vlaicu.Citat de Octavian Goga despre pământ, cer, suflet
A fost odată un împărat mare şi puternic, şi el avea trei feciori. Făcându-se mari, împăratul se gândi fel şi chipuri cum să facă să-şi însoare copiii ca să fie fericiţi. Într-o noapte, nu ştiu ce visă împăratul, că a doua zi, de mânecate, îşi...Citat de Petre Ispirescu
Şi începu a încurca calul prin curtea împăratului. Părul său cel de aur şi hainele cu care era îmbrăcat strălucea ca soarele. Împăratul, uitându-se la dânsul, tot punea mâna la ochi, făcându-şi umbră. Vezi că se temea să nu orbească încă o dată....Citat de Petre Ispirescu
Se duse şi cel mic. Cutreieră lumea până ce ajunse la pădurea cea mare unde se lăsase săgeata lui. Bâjbâi el şi orbăcăi p-acolo prin bunget, până ce dete de copaciul în care se înfipsese şi săgeata lui. Acest copaci era nalt şi gros şi bătrân, de...Citat de Petre Ispirescu
Copiii se supuseră fără a cârti câtuşi de puţin, căci ei erau încredinţaţi că tatăl lor ştia ce spune. Traseră, deci, şi săgeata celui mai mare din fii se înfipse în casa unui împărat vecin; a celui de al doilea se înfipse în casa unui boier mare...Citat de Petre Ispirescu
Zmeoaica, după ce alergă într-o parte şi într-alta şi nu găsi pe Ţugulea, miroşi ea că trebuie să fie la împăratul cel cu zidul mare. Se întoarse şi să te ţii, pârleo! într-un suflet ajunse, căzând lângă zid de osteneală şi amărăciune. Apoi se...Citat de Petre Ispirescu
Dete câteva târcoale curţii împărăteşti şi luă aminte la toate amănunturile ce încongiura curtea. Cum se făcu seară, veni cu credinciosul său şi se pitulă la un colţ, aşteptând acolo până se liniştiră toţi cei din curte. Apoi credinciosul lui...Citat de Petre Ispirescu
Scorpia, cu o falcă în cer şi cu alta în pământ şi vărsând flăcări, se apropia ca vântul de iute; iară calul se urcă repede ca săgeata până cam deasupra şi se lăsă asupra ei cam pe deoparte. Făt-Frumos o săgetă şi îi zbură un cap; când era să-i...Citat de Petre Ispirescu
Dacă văzură arapii aşa, că se încâinase şi nu vrea să dea inelul, îl puseră jos, unul îl ţinea şi altul scoase un cuţit de la brâu, îl dete pe masat, şi se făcea că vrea să-l jupoaie de viu. Văzu ăla că nu e glumă, că-i sta viaţa numai într-un fir...Citat de Petre Ispirescu
Ducându-se şi nurorile cele mai mari ale împăratului să-i mulţumească, îi sărutară şi ele mâna. Când voiră însă a scoate şi ele din sân ce puseseră în timpul mesei, băgară de seamă că hainele lor sunt murdare şi terfelite de bucate, încât nu mai...Citat de Petre Ispirescu
Acestea zicând, căscă gura de trei ori şi-şi dete sufletul. Se duse şi el ca toată suflarea de pe pământ, de pare că n-a fost de când lumea şi pământul. Îl jeliră ai săi, îl jeliră boierii, îl jeliră şi poporul; în cele de pe urmă trebuiră să-l...Citat de Petre Ispirescu
Ajungând la război şi văzând pe ai săi încăieraţi cu vrăjmaşii, tocmai când aceştia erau să dovedească pe socru-său şi pe cumnaţii săi, unde mi se ridică de trei stânjeni pe dasupra oştilor şi zbură drept la împăratul socru-său, îi tăie degetul cu...Citat de Petre Ispirescu
Bieţii zmei atâta se speriaseră, încât nu mai ştiau ce face. Se lăsară să-i ia şi să-i ascunză. Cotoşmanul îi băgă în şira de paie, şi îi dete foc. Îndată văpaia se urcă până la cer, iară bieţii zmei ţipau de usturime în para focului, de să le...Citat de Petre Ispirescu
Faurul-pământului deschise uşa făuriştei, ieşi afară şi se veseliră trei zile şi trei nopţi de aşa mare izbândă. El mai cu seamă era nebun de bucurie pentru muntele de fier. Atunci porunci călfilor să facă lui Greuceanu o căruţă cu trei cai cu...Citat de Petre Ispirescu