Frica este cel mai mare inamic; ea stă la originea eşecurilor, a bolilor şi a relaţiilor nearmonioase între oameni, dar poate fi învinsă prin iubire, căci iubirea ne pune în rezonanţă cu energiile sublime ale universului.JCitat de Joseph Murphy
Va fi extrem de fascinant şi interesant să constataţi că puteţi vorbi cu autoritate şi putere de convingere către fiinţa voastră profundă şi iraţională, pentru a restabili şi instaura liniştea, armonia şi calmul spiritual.JCitat de Joseph Murphy
Mentalul obiectiv are conştiinţa lumii obiective, pe care o percepe cu ajutorul celor cinci simţuri. El învaţă prin observare directă, prin experimentare sau prin educaţie. Principala sa îndatorire este aceea de a raţiona.JCitat de Joseph Murphy
O condiţie esenţială în vederea reuşitei, o constituie interesul şi dragostea faţă de munca pe care o depunem. De asemenea, trebuie să fim animaţi de idealuri mai elevate decât simpla dorinţă de a acumula bunuri materiale.JCitat de Joseph Murphy
Dacă încercaţi să furaţi, vă veţi păcăli singuri, căci veţi induce subconştientului sugestia că sunteţi săraci şi plini de limitări. Aceste sugestii se vor materializa mai târziu în fiinţa, în căminul sau acţiunile voastre.JCitat de Joseph Murphy
Subconştientul este, deci, o adevărată sursă de putere şi de înţelepciune care vă pune în legătură cu forţa omnipotentă, cea care stăpâneşte întreaga lume, face să strălucească soarele şi să dirijeze planetele pe orbitele lor.JCitat de Joseph Murphy
Subconştientul este cel care controlează digestia şi secreţiile glandelor, precum şi toate procesele misterioase care se petrec în interiorul corpului. Chiar şi firele de păr continuă să crească, indiferent dacă dormim sau nu.JCitat de Joseph Murphy
Este suficient să impregnaţi în subconştient ideea de prosperitate şi, mai ales, sentimentul împlinirii şi al confortului. Veţi fi uimiţi cât de neobişnuite şi neaşteptate vor fi formele în care toate acestea se vor manifesta.JCitat de Joseph Murphy
Mulţi oameni de afaceri se folosesc chiar de termenul abstract de succes, repetându-l de atâtea ori, până ajung la convingerea că au succes. Ei ştiu că ideea de succes conţine în ea toate elementele esenţiale ale reuşitei.JCitat de Joseph Murphy
Majoritatea savanţilor se folosesc de subconştient, chiar dacă, uneori, nu sunt conştienţi de fenomenele care se petrec atunci. Exemple ilustre în acest sens sunt: Edison, Marconi, Kettering, Poincare, Einstein şi mulţi alţii.JCitat de Joseph Murphy
Nu discutaţi decât cu oameni competenţi despre problemele voastre conjugale. Aşa cum nu cereţi unui tapiţer să vă extragă un dinte, nu cereţi familiei sau prietenilor să vă dea sfaturi, când aveţi dificultăţi în viaţa de cuplu.JCitat de Joseph Murphy
Pentru a construi un pod sau un motor, inginerul are nevoie de un plan de lucru şi de un procedeu practic. Tot astfel, mentalul are nevoie, ca şi inginerul, de anumite tehnici pentru a deveni capabil să ne ajute în orice situaţie.JCitat de Joseph Murphy
Orice frustrare are drept cauză o dorinţă nesatisfăcută. Dacă veţi permite gândurilor să se oprească asupra obstacolelor şi asupra dificultăţilor, atunci subconştientul va fi blocat, neputând să acţioneze spre binele dumneavoastră.JCitat de Joseph Murphy
Nici o altă putere, în afară de cea a subconştientului, nu vă poate ajuta. Puteţi alege, însă, teoria sau metoda pe care o preferaţi; dacă veţi avea încredere deplină în ea, puteţi fi siguri că rezultatele nu vor întârzia să apară.JCitat de Joseph Murphy
Banii nu reprezintă adevăratul scop al existenţei. Căutaţi să atingeţi prosperitatea, bucuria, calmul lăuntric şi dragostea pentru toate fiinţele. Subconştientul vă va oferi toate aceste calităţi în deplină armonie cu legile divine.JCitat de Joseph Murphy
Dorinţele dumneavoastră reprezintă rugăciunile dumneavoastră. Imaginaţi-vă că dorinţele vă sunt deja îndeplinite şi căutaţi să trăiţi plenar emoţiile legate de ele. Astfel, veţi experimenta cu adevărat bucuria rugăciunii satisfăcute.JCitat de Joseph Murphy
Această existenţă vă este dată pentru a progresa, pentru a vă expansiona nivelul de conştiinţă şi a vă eleva spiritul. Dar, pentru aceasta, trebuie să vă folosiţi de forţa mentală şi de orice avantaj material pe care-l puteţi dobândi.JCitat de Joseph Murphy
Creierul reprezintă organul raţionamentelor, al mentalului conştient şi are rolul de a primi gândurile. Când acceptaţi în mod complet un gând, acesta este trimis către planul solar, unde capătă formă şi se manifestă în lumea obiectivă.JCitat de Joseph Murphy
Subconştientul nu cunoaşte odihna niciodată, lucrează fără încetare. Controlează toate funcţiile vitale şi vindecă orice boală. Împăcaţi-vă cu voi înşivă, iertaţi pe toţi cei care au greşit; vindecarea se va produce cu mult mai repede.JCitat de Joseph Murphy
În ultimii ani, savanţii au demonstrat că o anumită parte a conştiinţei poate părăsi corpul şi să se deplaseze mii de kilometri pentru a vedea, auzi, atinge şi vorbi cu fiinţe asemănătoare care şi-au lăsat corpul fizic liniştit în pat.JCitat de Joseph Murphy