E de lăudat sufletul omului care ştie să se încordeze şi să se destindă, care se află la locul său pretutindeni unde-l aşează întâmplarea, care poate conversa cu vecinul despre gospodărie, despre vânătoare, care poate sta de vorbă cu plăcere cu un...Citat de Michel Montaigne despre plăcere, suflet
Mai curând mă descopăr din întâmplare decât prin cercetarea judecăţii mele.Citat de Michel Montaigne despre judecată
Întâmplarea, tovărăşia smulg mai multe din spiritul meu decât aflu în el când îl scrutez şi îl cercetez de unul singur.Citat de Michel Montaigne despre spirit, singurătate
Aruncaţi din întâmplare la răspântia unde se ating cele trei lumi deosebite şi mai mult ori mai puţin învrăjbite, lumea modernă, cea musulmană şi cea muscălească, românii chiar în virtutea originei lor, sunt meniţi a reprezenta interesele ideilor...Citat de Mihai Eminescu despre virtute, stat, cultură, lume
Principele trebuie să se poarte în aşa fel cu supuşii lui, încât nicio întâmplare, nici bună, nici rea, să nu-l facă să se schimbe.Citat de Niccolo Machiavelli
Aceste fete se duseră la scăldat şi intrară într-o baie de marmură; dar deodată se ridică o furtună pe cer şi le răpi pe câtetrele. Ajungând la urechile împăratului această întâmplare, i se tăie inima şi muri, lăsând pe împărăteasa văduvă.Citat de Nicolae Filimon despre povești, flori, grădină, moarte, frumusețe, cer, inimă, oameni
Fiecare întâmplare şi faptă are şi ea un adevăr: deprinde-te a-l culege.Citat de Nicolae Iorga despre fapte, adevăr
Dumnezeu face zile cu soare şi zile cu nouri; întâmplarea face zile cu noroc şi zile fără noroc, iar omul zile vrednice şi zile nevrednice.Citat de Nicolae Iorga despre zi, noroc, soare, oameni, dumnezeu
Ferească Mahomed de-aşa-întâmplare, Profetul Lui Allah cel Viu, El care Ne-apară de spaime şi regrete Şi de Prostia cea molipsitoare!Citat de Omar Khayyam despre regret, prostie
Răsplata cuvenită iar n-a venit? Zâmbeşte! Să crezi c-un lucru poate fi altfel, nebunie-i. Căci totu-i scris în cartea pe care-o răsfoieşte La întâmplare vântul uituc al... veşniciei...Citat de Omar Khayyam despre nebunie, scris, cărți
Pe cel îndrăzneţ îl ajută şi Venera, şi întâmplarea.Citat de Publius Ovidius Naso despre îndrăzneală, ajutor
Împărăteasa îl luă cu binişorul şi-l mai domoli olecuţă. Vezi că el nu punea crezământ pe spusele fiicii sale şi ale dădacei. El ştia că astfel de întâmplare nu se mai auzise. După ce dojeni cu dojană împărătească pe dădacă, oropsi pe fie-sa cu...Citat de Petre Ispirescu
Şi în adevăr că tată-său era un om aspru. Nu le-ar fi iertat o dată cu capul. Se duseră, deci, şi povesti împărătesei toată întâmplarea, şi se rugară de dânsa, ca să intre ea la împăratul cu mijlocire de iertare. Când auzi împărăteasa de cele ce...Citat de Petre Ispirescu
Ea, biet, care ştia ce este necazul şi lipsa, îşi plecă urechea la rugăciunile cele viclene ale zmeului şi, făcându-i-se milă de nenorocirile lui, îi făgădui că va vorbi fiului ei de dânsul. Cum veni fiul său de unde era dus, ea îi spuse toată...Citat de Petre Ispirescu
Tocmi un argat şi porni să meargă la fraţii lui, cu alaiul după dânsul. Pe când mergea, fratele năzdrăvan spune împăratului toate cele întâmplate fratelui lor celui mai mic, şi se pregătiră să-l priimească cu cinste. Când ajunse la marginea...Citat de Petre Ispirescu
Ea se duse şi iară se întoarse, ca şi întâi, fără ispravă şi tot cu astfel de vorbe. Mă-sa înţelese că acolo nu e lucru curat şi îi dete un ac vrăjit să-l ţie în păr, şi o învăţă ce să facă cu el la întâmplare de ar da peste cineva p-acolo, şi o...Citat de Petre Ispirescu
Fiul cel mare al împăratului se puse la pândă o săptămână întreagă: noaptea pândea şi ziua se odihnea; iară când fu într-o dimineaţă, se întoarse trist la tată-său şi-i spuse cum priveghease până la miezul nopţii, cum mai pe urmă îl apucase o...Citat de Petre Ispirescu
Împăratul băgă de seamă că fie-sa cea mică din ce în ce slăbea şi se posomora. Îndată îi trecu un fier ars prin inimă, gândindu-se că poate i-au călcat porunca. Şi de unde să nu fie aşa?! Ca să se încredinţeze, îşi chemă fetele, le întrebă,...Citat de Petre Ispirescu
Făt-Frumos îl ascultă şi lăsă arcul în jos. Apropiindu-se lupul şi întrebându-l unde merge şi ce caută prin astfel de păduri nestrăbătute de picior de om, Făt-Frumos îi spuse toată întâmplarea cu merele din grădina tatălui său, şi că acum merge să...Citat de Petre Ispirescu