Caută în citate: exprim, pagina 6
424 citate
N-am să slujesc ceva în care nu mai cred – fie că se cheamă căminul meu, patria mea sau biserica mea – şi-am să încerc să mă exprim în vreun mod de viaţă sau de artă pe cât de liber şi pe cât de întreg voi putea, folosind întru apărarea mea...
Citat de James Joyce despre exil, patrie, zi de naștere, tinerețe, tăcere, artă, artă fotografică, viațăAtât în vorbirea curentă, cât şi într-o operă literară, orice idee poate fi exprimată prin diferite procedee, dar există numai un singur procedeu ideal, adică un astfel de procedeu încât, dacă ne vom exprima ideea prin el, să devină cu neputinţă o...
Citat de Lev Nicolai Tolstoi despre scriitori, idee, critică literară, schimbare, ideal, cuvânt, singurătate, bineTot nu sunt mulţumit de forma rugăciunii. E seara zilei de 9. Vreau să mă exprim altfel: Nu doresc nimic pentru viitor, ştiind că tot ce va fi va fi bine, nu doresc nici laudele oamenilor, ştiind că rostul meu nu e în iubirea oamenilor pentru...
Citat de Lev Nicolai Tolstoi despre iubire, mulțumire, fapte, viitor, zi de naștere, dumnezeu, nimic, bineDacă ai înţeles că eşti Dumnezeu într-o manifestare separată, în trup, despre ce fel de moarte a lui Dumnezeu mai poate fi vorba? Însă, dacă ai înţeles asta, nu poţi să nu cauţi eliberarea de rătăcire şi unirea cu Totul. Eliberarea ta de rătăcire...
Citat de Lev Nicolai Tolstoi despre iubire, bucurie, unire, moarte, dumnezeu, trecut, bunul simț, simț, viață, față
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de 














