Caută în citate: te strig, pagina 6
381 citate
Dumnezeu este aici, pe pământ, cea mai populară dintre fiinţe. În mijlocul câmpului, ţăranul îşi ridică ochii spre cer şi, printr-o mişcare simplă, ca şi inima sa, le arată copiilor pe Dumnzeu. Sărmanul îl cheamă, muribundul îl strigă, cel rău se...
Citat de Henri Lacordaire despre țărani, înfrângere, victorie, ajutor, laudă, frică, căutare, dumnezeu, cer, pământMoartea e un abis, în care deşi ştim că trebuie să pătrundem cu toţii, de câte ori intră acolo cineva drag şi apropiat, în noi, cei rămaşi pe marginea prăpastiei, se sfâşie sufletul de teamă, jale, disperare. Toate raţionamentele se sfârşesc la...
Citat de Henryk Sienkiewicz despre ajutor, disperare, puritate, frică, simplitate, credință, moarte, sufletDe la acest loc şi satul se vede mai bine. Grădinile sunt însă prea îndesate cu pomi; numai printre crengi ori peste pomi vedem pe ici, pe colea, câte o bucată din pereţii şi acoperişurile caselor. Casa popii este tocmai lângă biserică. În faţă cu...
Citat de Ioan Slavici despre grădină, odihnă, glumă, schimbare, râs, vreme, școală, acasă, casă, frumusețeSlavă Domnului c-am primit veşti de la tine! Eu te credeam mort si mă luam de dor cu amintirile, când eraţi în jurul meu, tu, Augură, cel blestemat, Conta şi alţii, cari acum vă fuduliţi prin căpitală, alături cu ciocoii, mânca-i-ar cânii, că sunt...
Citat de Ion Creanga despre fum, crăciun, politică, amintire, oraș, noroc, dor, moarte, bine, cuvânt
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de 














