Întrebare - Dacă ştii s-o pui bine, înseamnă că ai şi găsit răspunsul.Citat de Gustave Flaubert despre întrebare, bine
Călătoriile te fac modest, atunci când realizezi ce loc micuţ ocupi în lume.Citat de Gustave Flaubert despre modestie, lume
Pâine - Nici măcar nu ne trece prin minte câte lucruri scârnave sunt băgate în ea.Citat de Gustave Flaubert despre minte, lucruri
Trupul e forma pe care o ia gândul, după cum gândul e forma pe care o ia sufletul.Citat de Gustave Flaubert despre suflet
Dar dacă m-a iubit din prima zi, atunci în nerăbdarea de a mă revedea trebuie să mă iubească şi mai mult. Aşadar, să prelungim!Citat de Gustave Flaubert
Arhimede - Când i se pronunţă numele, trebuie spus: Evrika! Daţi-mi un punct de sprijin şi voi răsturna pământul. Mai există şi spirala lui Arhimede, dar nu e nevoie să ştii ce înseamnă asta.Citat de Gustave Flaubert despre nume, pământ, nevoie
Principii - Întotdeauna indiscutabile şi sacrosancte, indiferent de natura şi de numărul lor.Citat de Gustave Flaubert despre principiu, numere, indiferență, natură
Artiştii care caută perfecţiunea în orice, sunt cei care nu pot realiza nimic în niciun domeniu.Citat de Gustave Flaubert despre artiști, perfecţiune, căutare, nimic
Nervos - Epitet utilizat ori de câte ori nu ştim despre ce boală este vorba; este o explicaţie care mulţumeşte pe toată lumea.Citat de Gustave Flaubert
Omenirea este aşa cum este. Problema constă nu în a o schimba, ci a o cunoaşte.Citat de Gustave Flaubert despre oameni, probleme, schimbare
June - Întotdeauna pus pe pozne, căci aşa şi trebuie să fie. Când este altminteri, stârneşte cea mai mare uimire.Citat de Gustave Flaubert
Lumină - Când se aprinde o lumânare, spune întotdeauna Fiat lux.Citat de Gustave Flaubert despre lumină
Poţi fi sigur că tot ce inventează cineva este adevărat. Poezia este la fel de precisă ca şi geometria.Citat de Gustave Flaubert despre poezie, siguranță, adevăr