Caută în citate: palat, pagina 8
159 citate
În februarie 1948, conducătorul comunist Klement Gottwald apărea în balconul unui palat baroc din Praga pentru a le ţine un discurs sutelor de mii de cetăţeni adunaţi în Piata Oraşului Vechi. Era momentul unei mari cotituri în istoria Cehiei. Un...
Citat de Milan Kundera despre artă fotografică, istorie, conducere, trădare, comunism, vechi, cărți, copii, început, singurătateAm stat şi eu în tinereţe la Casa de creaţie de la Palatul Mogoşoaia. Eram poet sărac, n-aveam casă în Bucureşti, dar aveam acolo o cămăruţă la mansardă şi era superb. Iar chiria era foarte mică. Mi-a plăcut atunci, eram emoţionat în preajma...
Citat de Mircea Dinescu despre scriitori, invidie, emoții, nedreptate, acasă, casă, creație, tinerețe, sărăcie, șansăAproape în fiecare gară e un ceas şi un mers al trenurilor, chiar dacă timpul pare mort, iar trenuri nu mai vin şi nu mai pleacă. Aproape în fiecare viaţă de om, cineva care aşteaptă, cineva care a uitat sau l-au dus şi strigă că-i e foame sau că...
Citat de Mariana Fulger despre existență, trenuri, absența, întrebare, ploaie, cer, eternitate, poezie, foame, sufletLa noi masa critică a prostiei o putem întâlni la vârf, în guvern în partide și în parlament. Vina o poartă alegătorii, care și-au trimis mulți inși necopți în Casa Poporului și în Palatul Victoriei.
Citat de Nicolae Mareș despre guvernare, critică, critică literară, vinovăție, acasă, casă, meditație
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de 














