Caută în citate: cazut, pagina 9
258 citate

Dacă ai căzut într-o groapă, nu te gândi la greutăţi, ci la scăpare.
HCitat de Hryhorii Skovoroda despre motivație

Atât cât pot să-mi aduc aminte, am început deja să fiu teribil de tulburat de sunetul apei care se umflă de când aveam cincisprezece-şaisprezece ani. De atunci am încercat în zadar să mă obişnuiesc cu asta. Dimpotrivă, sunetul cu pricina mă face...
Citat de Ioan Petru Culianu despre imposibil, capcană, dificultăţi, speranță, disperare, realitate, vreme, început, adevărDouă curente s-au precizat în sânul acestei comisii: curentul novator, reprezentat de episcopii din Lumea a Treia şi de câţiva episcopi din Sidolia, care vedea în Tozgrec o manifestare a Sfântului Duh în lumea prezentă; şi curentul conservator,...
Citat de Ioan Petru Culianu despre lume, credință, minune, diavol, sfârșit, siguranță, vorbire, dumnezeuDacă greşeşti îţi prelungeşti viaţa cu o părere de rău dacă eşti trist îţi prelungeşti viaţa cu o lacrimă dacă întâlneşti un străin pe stradă îţi prelungeşti viaţa cu un surâs dacă îţi mai aduci aminte de lucrurile frumoase din...
Citat de Ionuț Caragea despre posibilitate, viață, vis, greșeală, credință, rugăciune, suflet, lacrimi, tristețe, încredereA căzut pe lucruri rouă sau e numai o părere? Poate că le plânge faţa de-o lăuntrică durere. Bate-o inimă în lucruri? Preajma ocupând-o-n pâlcuri n-au şi ele gânduri, patimi? Fără ochi se uită-n lume purtătoarele de...
Citat de Lucian Blaga despre suferință, lucruri, durere, lacrimi, ochi, cugetare, uitare, inimă, lume, față
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de 












