Cândva, am fost şi eu în marginea unui deşert. Am înţeles atunci că nimic nu se poate clădi pe nisipul care a curs din clepsidră. Toate păcatele pe care nu le-am săvârşit sunt elanuri ratate şi dacă trebuie să mă mustru pentru ceva, în primul rând...Citat de Octavian Paler despre prejudecată, păcat, foame, virtute, înțelepciune, nimic
Şi vor scrie-adânc în inimi, după veacuri de mizerii Că-n iubirea fără margini, este marginea durerii.Citat de Panait Cerna despre inimă, iubire
Pentru a nu se sparge, procesul democratic s-a oprit la marginea prăpastiei.PCitat de Patrick White despre țară
Deoarece distrug asfaltul, Primăria a hotărât ca autobuzele să circule pe margine.PCitat de Patrick White despre determinare
Pe marginea legii privatizării, s-a vorbit şi se vorbeşte mult despre faptul că suntem, într-adevăr, pe margine.PCitat de Patrick White despre vorbire, adevăr, țară
Ochii lui Radu Andronic zburară către Valahia. Smulse sertarul şi începu să cerceteze zapisele înfrigurat. Un zâmbet larg îi lumină chipul. Numele iscoadelor erau trecute pe o hârtie răsurie. Printre ele se afla şi cel al vrăjmaşului de la curtea...Citat de Rodica Ojog-Brașoveanu despre zâmbet, secret, viteză, nume, ochi, lumină
Mâna mea e în dreptul inimii prin spatele tău legată cu o eşarfă roşie la ochi piciorul meu de iederă se caţără pe piciorul tău înot prin aer cu umerii înfloriţi în primăvară cristalul swarowski se mişcă pe piept şi măsoară cusătura...Citat de Ruxandra Cesereanu
Plec din viaţă cu mulţumirea că nu am pierdut vremea şi că mi-am îndeplinit datoriile atât pe cât puteam să mi le îndeplinesc în împrejurimile în care am trăit şi în marginea puterilor mele fizice şi intelectuale.Citat de Spiru Haret despre vreme, viață
Când oamenii mă întreabă dacă un dumnezeu a creat universul, eu le spun că acea întrebare în sine este fără sens. Timpul nu a existat înainte de big bang, aşa că nu există timp în care dumnezeu să poată să facă universul. Este ca şi cum ai cere...Citat de Stephen Hawking
Rolul jucat de timp la începutul universului eu cred că este cheia finală spre a elimina nevoia de un Mare Arhitect (Dumnezeu), şi pentru a dezvălui modul în care universul s-a auto-creat... Timpul în sine trebuie să ajungă la o oprire [la...Citat de Stephen Hawking
Atât timp cât universul a avut un început, am putea presupune că a avut un creator. Dar dacă universul este într-adevăr de sine stătător, neavând limită sau margine, el nu ar avea nici început şi nici sfârşit: pur şi simplu ar fi. Ce loc, ar mai...Citat de Stephen Hawking
Teoria supercorzilor este la fel ca un turn infinit de broaşte ţestoase care susţin pământul plat. Ambele sunt teorii ale universului, deşi ultima este mult mai matematică şi mai precisă decât ultima. Pentru nici una nu există dovezi...Citat de Stephen Hawking
Ziua în care mor oamenii are forma unei lacrimi este cea mai scurtă zi de pe pământ vine dar nu se ştie când mâine poate fi o altă zi în care voi găsi răspunsul şi o voi numi după numele tatălui meu încrustat pe...Citat de Teodor Dume
Fără începuturi rostul cuvântului se pierde la marginea lumii unde infinitul e o rază sub care se ascunde DumnezeuCitat de Teodor Dume despre început, infinit, lume, dumnezeu
Răsărit - cai albi nechează la marginea de început a luminii.Citat de Teodor Dume despre durere, început
Lucrurile se înţeleg la marginea cuvintelor, şi cuvintele nu sunt de ajuns ca să le inţelegi: e nevoie de har.Citat de Tudor Arghezi despre cuvânt, lucruri, nevoie