Caută în folclor: umbre, pagina 2

Când bădăranul se îmbogăţeşte, poartă umbrela de soare şi noaptea.

Acela îţi este prieten care îţi ţine umbrela deasupra capului când plouă.

Copacul dacă înfrunzeşte, umbreşte şi pe alţii.

Omul inimos ca un pom frumos: el te umbreşte, el te hrăneşte, el te încălzeşte.

Întoarce-ţi faţa către Soare şi umbrele se vor muta în spate.

Când omul cade, îi piere și umbra.

Fricosul se sperie si de umbra sa.

Cine vrea sa-si sara umbra isi rupe capul.

Dacă omul cade, îi piere şi umbra.

Fie tufa cât de mică are și ea umbra ei.

Vremea cand este frumoasa
Sade-n cui inchisa-n casa
Numai ploaia daca vine
O desfac si-o iau cu mine!

Raspuns: Umbrela

Ce să fie?
Frunze n-are,
Nu-i nici floare,
În păduri și pe ogor,
Prin grădini și-n deal la vie,
Stă mereu într-un picior,
O umbrelă de hârtie...
Ce sa fie?

Răspuns: Ciuperca

Parca-i o ciuperca mare Cand deasupra mea se-nfoaie Ea ma apara de ploaie.

Raspuns: Umbrela

Ce sa fie?
Ce sa fie?
In padure, in campie.
Un pitic, c-o palarie.
Nu-i pitic, nici umbreluta,
Nici sopron si nici casuta.
Dupa ploaie, de-obicei.
Prinde viata dumneaei.

Raspuns: ciuperca

Forma de ciuperca are
Si de ploaie ne apara.

Raspuns: umbrela

Cantecul mioarei:

S-aude, s-aude,
departe la munte,
goman, gomanas,
glas de buciumas,
de trei ciobanasi,
goman, gomanind,
oile pornind,
pe-un picior de munte
cu hatasuri multe.
S-apoi suie si coboara,
zi mare de vara,
din...

Oaspeți cu azur în gene Și zăpada pe opinci

Oaspeți cu azur în gene
Și zăpada pe opinci
Se iviră la ferastră
Cu colinde și tilinci.

Cântec legănat și fraged,
Înfloriri de ghiocei
Umbre mari țineau isonul
Albăstrind pe după ei.

Se părea ca-n zvon de aripi
Și miros de tămâier...

Departe, departe...

Departe, departe

Sub castanii din via părăsită, mai mulţi copilaşi, în cămăşi albe, mă înconjuraseră. Stam pe pământul cald, cu mâinile sub cap, privind adâncul cerului albastru, şi povesteam.

O fetiţă îmi sorbea cuvintele, dând într-o...

Fata moșului cea cuminte

A fost odată un om bătrân care avea o fată mare, de se dusese vestea în lume de vrednicia ei. Moșneagul (unchiașul) se căsători de a doua oară cu o babă, care avea și ea o fată mare.

Baba, însă, punea pe fata...

Neghiniță

A fost odată o babă, bătrână, bătrână. Abia zărea de bătrână ce era. Și mâinile îi umblau la ciorap, iar în gândul ei se ruga la Dumnezeu s-o dăruiască cu un copil, că n-avea decât pe unchiașul ei. Și unchiașul, ba la pădure, ba la...