Caută în folclor: vestit, pagina 2

33 rezultate

Neghiniță

A fost odată o babă, bătrână, bătrână. Abia zărea de bătrână ce era. Și mâinile îi umblau la ciorap, iar în gândul ei se ruga la Dumnezeu s-o dăruiască cu un copil, că n-avea decât pe unchiașul ei. Și unchiașul, ba la pădure, ba la...

Basme Româneşti

Palatul de cleștar

Cam pe la începutul vremilor, până unde praștia minții nu azvârle, se povestește, așa, ca din scorneală, că omul era croit din alte foarfeci și cioplit din altă bardă.

Tot cu mâini și cu picioare era și pe-atunci, tot cu...

Basme Româneşti

Zâna munţilor

A fost odată un împărat foarte viteaz; toate împărăţiile de prinprejurul împărăţiei sale îi cerea sfaturi: atâta era de drept şi înţelept. Când se isca sfadă între dânşii, la acest împărat mergeau mai întâi la judecată şi, cum...

Basme Româneşti

Imnul Maicii Domnului

Nașterea ta, Prea Curată,
Maica Domnului
Veselește lumea toată
Maica Domnului.

Soarele Iisus Hristos,
Fiul tău Cel prea frumos,
Coborî să-Și dea viața
Pentru păcătoși.

Tu ești raza dimineții
Maica...

Colinde

Sosit-a ziua cea sfântă, Domnului și-al nostru Domn

Sosit-a ziua cea sfântă,
Domnului și-al nostru Domn,
Domnului Cristos vestit
Îngerii minunea cântă,
C-azi în lume ne-a venit
Mesia cel mult dorit.

Din Fecioara s-a născut
Și cu lapte s-a crescut.
În scutece s-a-nfășat
Și în brațe...

Colinde

Aseară pe-nserate, Seara pe-nserate...

Aseară pe-nserate,

Seara pe-nserate
Fecioara Maria
În Viflaim cetate
Călătorind sosea.

Și fiind obosită
Sălaș își cauta,
Și-n Viflaimul mare
Nimenea n-o lasă.

Atunci Sfânta Fecioara
Din Viflaim ieșea,
Și-n câmp într-o poiată...

Colinde

Un creștin s-a-nvrednicit, După cât a fost muncit

Un creștin s-a-nvrednicit,
După cât a fost muncit,
Din strânsura sa frumoasă,
Să ne-ntindă nouă masă...
Și-a dat tot în asta seară,
De cerut n-a vrut sa ceară,
Fără numai o colindă
La colacul prins în grindă,
La coconi și la...

Colinde

Albul împărat

Iată albul împărat
În vesminte imbracat
Sprijinindu-se de-un sloi- BIS
A venit și pe la noi

Peste munti și peste vai
Peste-nzapezite cai
Moș Crăciune, prea slavit-BIS
Iata-ți zic bine-ai venit

Ce-ai adus din departari
După un an de...

Colinde

Steaua Luminează

Am pornit spre răsărit,
Steaua luminează.
Să vedem ce ne-a vestit,
Steaua luminează.

Drumu-i lung şi anevoios,
Steaua luminează.
Dar noi mergem bucuros,
Steaua luminează.

De la stea noi am aflat,
Steaua...

Colinde

Pe strada din Viflaim (2)

Pe strada din Viflaim

Pe strada din Betleem,
Venea Maica cu Iosif
Iisus s-a născut, în sara de Crăciun
(*)

La orice poartă bătea,
Nimeni nu deschidea. (*)

Şi când din oraş să iasă,
Se opriră la o casă. (*)

În poartă un tânăr...

Colinde

Urătură de anul nou, care se ura în satul Cîrpeşti

Urătură de anul nou, care se ură în satul Cîrpeşti (spre sara Sfântului Vasile are o putere sacră)

aho, aho!
­daţi­vă mai aproape –
şi ascultaţi urătura noastră,
azi e zi de anul nou,
azi e zi de sărbătoare,
azi e zi cu soare mare....

Urături