Caută în folclor: picaturi
Picăturile adunate una câte una devin, în cele din urmă, o mare.
Departe, departe...
Departe, departe
Sub castanii din via părăsită, mai mulţi copilaşi, în cămăşi albe, mă înconjuraseră. Stam pe pământul cald, cu mâinile sub cap, privind adâncul cerului albastru, şi povesteam.
O fetiţă îmi sorbea cuvintele, dând într-o...
Luceafărul de ziuă şi luceafărul de noapte
A fost odată un împărat şi o împărăteasă; ei nu făceau copii; umblase pe la toţi vracii şi vrăjitorii, pe la toate babele şi cititori de stele, şi toţi rămaseră de ruşine, căci n-avură ce le face. În...
Copiii văduvului și iepurele, vulpea, lupul și ursul
A fost odată un om. El avea o fată și un băiat. Și rămâind văduv de muma copiilor, îl îndemnă ariciul să se însoare a doua oară. Neveste-sei îi sta acești copilași ca sarea în ochi. Nu era...
Voinicul cel cu cartea în mână născut
A fost odată o babă şi un unchiaş. Ei până la vreme de bătrâneţe nu avură nici un copil. Ce nu făcură? Ce nu dreseră? Şi ca să aibă şi ei măcar o miarţă de copil, nici cât. Ba merseră pe la descântătoare,...
La vârful la nouă meri, Hai, lerondă, lerului Doamnele
La vârful la nouă meri,
Hai, lerondă, lerului Doamnele,
Mi-arde nouă lumânări.
Iar din nouă lumânări,
Hai, lerondă, lerului Doamnele,
pică nouă picături.
Iar din nouă picături,
Hai, lerondă, lerului Doamnele,
ruptu-s’ au și...
În vârful a noua meri, Da-i Domnului Doamne, Arde noua...
În vârful a nouă meri,
Da-i Domnului Doamne
Arde nouă lumânări,
Pica nouă picături
Trei de vin și trei de mir,
Trei de apă limpejoară
Să-i facă de-o baisoară.
Dar în ea cine se scaldă,
Scaldă bunul Dumnezeu
Se scaldă de...
Descântec de pocitură
Păsărică albă
Cu aripa albă!
Din piatra-ai crescut,
Cu nori te-ai bătut,
Trei picături din tine-au căzut:
Una de lapte, una de vin
Și una de venin.
Cel ce-a băut laptele s-a săturat,
Cel ce-a băut vinul s-a...
Sus la’naltul cerului, La mijlocul Raiului-u
Sus la’naltul cerului,
La mijlocul Raiului-u
R: Corindele-s Doamne, corinde
În vârful la nouă meri
Arde-și nouă lumânări
Pică nouă picături
Trei de vin și trei de mir
Trei de apă limpejoară
Să facă de-o băișoară
Dar în ea cine...
Farmec/vrajă de dragoste cu miere: (o cadă caldă, miere, ulei lavandă)
Farmec/vrajă de dragoste cu miere:
Ai nevoie de:
- o cadă plină cu apă caldă
- 100 ml de miere
- câteva picături de ulei de lavandă.
Relaxează-te în cadă, gândindu-te la alesul tău și umezește-ți fața cu poțiunea magica în care te...
Descântec de dragoste: Cum se lipește ceara de mâini
Descântec de dragoste
Este vorba de un farmec care se lucrează numai în mod direct pe numele și trupul unei anumite persoane fie de sex feminin, fie masculin. El face ca legătura dintre doua persoane să dureze timp îndelungat, să fie tare și...
Dezlegare cu foc viu: Lumină mare Doamnă mare De pe 99 de văi venită Din 99 de țări întâlnită
Dezlegare cu foc viu
Dezlegarea cu foc viu este bună împotriva trimiterilor de necaz și a celor făcute pe sporul casei ori intre iubiți și prieteni. Dezlegarea aceasta o puteți face și atunci când persoana are semne că i s-a trimis un fapt de...
Descântec de deochi: De-i de ochi deochiat, De bărbat, Curat, necurat, De nevastă,...
Descântec de deochi:
Luăm într-un vas curat apă curată, din care n-a băut nimeni, și n-am vorbit cu nimeni până ce am adus-o și aruncăm în ea, cu cuțitul, cărbuni înfocați, zicând cuvintele:
De-i de ochi deochiat,
De bărbat,
Curat,...
Descântec de deochi: Deochi, de ochi negri, Deochi, de ochi căprui, Deochi, de ochi mierii,...
Descântec de deochi:
Luăm apă curată într-un vas, și aruncând nouă cărbuni încinși, zicem:
Deochi, de ochi negri,
Deochi, de ochi căprui,
Deochi, de ochi mierii,
Căprui, negri.
De-ar da Domnul luminat,
Să borăști cât ai mâncat,...
Descântec de ruptoare de apă (diabet): A plecat pasărea vânătă, Pe cărarea vânătă...
Descântec de ruptoare de apă
(diabet)
Se ia într-un vas curat apă din Cernișoară, dar din acel loc unde apa are vâltoare; apoi se mai iau nouă mlădițe de măr dulce, și se leagă într-un mănunchi laolaltă cu ajutorul căruia mestecăm apa din...
Descântec de asorit din Cernișoara: Fugi de soare, Că te-ajunge sfântu soare,...
Descântec de asorit:
(insolație)
Dacă cineva stă prea mult cu capul gol la soarele fierbinte, atunci capătă durere de cap și de pântece, și are scaun prea des, sau cum se zice: îi merge pântecele, semne învederate că-i asorit.
Atunci...
Descântec pentru laptele pierdut: - Nea, Suraie, nea...
Descântec pentru laptele pierdut:
Marți sau vineri seara, când e lună plină, luăm tărâțe și sare și le mestecăm laolaltă în pragul grajdului, făcând peste ele cruce cu un cuțit și zicem:
- Nea, Suraie, nea,
Nu te strig pe tine,
Ci...
Sus, la'naltul ceruluiu (Banat)
Sus la'naltul ceruluiu
La mijlocul Raiuluiu
Corindeleşi Doamne, corinde (*)
În vârful la nouă meri
Arde-şi nouă lumânări. (*)
Pică nouă picături
Trei de vin şi trei de mir. (*)
Trei de apă...















