Sărbătoarea de Crăciun

Sărbătoarea de Crăciun

Pe dată de 25 Decembrie întreaga creștinătate sărbătorește nașterea Domnului Isus.

După cum fusese binevestită de Dumnezeu prin Sf. Arhanghel Gavriil, Sf. Fecioara Maria, cea umbrită de Duhul Sfânt, naște în ieslea din Betleem pe Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. Steaua vestește din ceruri nașterea Lui, îngerii și păstorii se bucură laolaltă, iar cei 3 regi înțelepți de la Răsărit (Magii) vin să-L mărturisească și să I se închine, aducându-i în dar aur, smirnă și tămâie (după Sf. Părinți, aurul închipuie demnitatea împărătească, tămâia pe cea preoțească, iar smirna Patimile prin care va trece). Nașterea Domnului este prin excelență sărbătoarea bucuriei, când fiecare om parcă redevine copil și își deschide sufletul către Domnul, cu credință, nădejde și iubire.

Dar cum s-a ajuns să se sărbătorească nașterea Domnului pe data de 25 decembrie?

Biserica creștină, cea de la început, cunoștea numai sărbătoarea Pastelor. Sărbătoarea nașterii Domnului nostru Isus Hristos, nu datează decât din secolul al doilea. A fost instituită de Telephor, succesorul lui Sixte I-iul, care a fost martirizat în anul 139, după 11 ani de pontificat.

La început, data la care se sărbătorea Nașterea Domnului era schimbătoare și se celebra de obicei în luna mai. Deveni fixă în sec. al IV-lea, sub pontificatul lui Iulius I-iul, care după avizul doctorilor în teologie hotărî că dată neschimbătoare 25 decembrie sau, mai exact, noaptea de 24 spre 25 decembrie.
Așadar, sărbătoarea Nașterii a fost, mai întâi, în luna mai, apoi a fost pe dată de 6 ianuarie, când Isus a preschimbat apă în vin, în Cana Galileii, iar introducerea definitivă a datei de 25 decembrie ca și zi de naștere a lui Isus, în biserica romană, a fost făcută de Papa Liberiu, în anul 354. În biserica bizantină, dată de 25 decembrie a fost introdusă că zi de naștere a lui Isus după 32 de ani, la 386, de către Sf. Ioan Gură de Aur.

De unde provine numele de Crăciun?

Englezii ii spun Christmas, francezii - Noel, italienii - Natale, germanii - Weihnachten, spaniolii - Noche buena, norvegienii - Jul, suedezii - Oel, danezii - Juul etc.

Nașterea Domnului este numită la romani printr-un cuvânt specific poporului nostru și anume Crăciun. Cu privire la originea cuvântului, există o adevărată dispută filozofică, dar majoritatea lingviștilor consideră că acest cuvânt este de origine latină.
B.P. Hașdeu îl deduce din latinescul crastinum, alții din colationem (chemarea făcută poporului de preoții păgâni pentru a anunța sărbătorile care veneau) sau ș-în latinescul carnatione sau incarnatio care înseamnă întruchipare. Sau un alt cuvânt latinesc creatione, creationis, adică născut la începutul erei creștine.

Pomul de Crăciun

Obiceiul de a înfrumuseța casă cu un pom încărcat cu daruri, în sărbătorile Crăciunului, este se pare de origine germană, mai degrabă ariană, și s-a răspândit în întreaga lume.

Pomul încărcat cu lumânări aprinse și daruri se numește în Germania - Christbaum.

Tradiții și superstiții Româneşti


Evaluați acestă postare:
Generează un alt cod=  



Tradiții și superstiții similare