Marian Barbu

Marian Barbu - profesor universitar dr., prozator și critic literar.

Marian Barbu s-a născut la 29 septembrie 1939, în localitatea Mileşti-Dolj, unde-şi petrece copilăria / adolescenţa, unde-şi face clasele primare şi apoi – nu departe, în centrul comunei, la Izvor –, pe cele gimnaziale, cu studii liceale la „Fraţii Buzeşti“ din Craiova şi filologic-universitare în Bucureşti, între anii 1959 – 1964, ani ai ieşirii „depline“ a României din conul de umbră al stalinismului / paukerismului şi al proletkultismului, cu un doctorat în litere, tot la Universitatea din Bucureşti, acordat în 1976, în urma susţinerii unei teze foarte interesante, «Romanul de mistere în literatura română».
Este un eminent profesor-doctor, un publicist cu verb de aur şi redactor-şef, pe la diverse ziare şi reviste de cultură, un profund şi acribios critic / istoric literar şi un prozator de marcă (autor al romanelor : «Oraşul la ora amintirilor», 1984; «Câmpia nu este singură», 1986; «Aproapele nostru trădează», 1992; etc.), nebănuindu-i şi calitatea de poet de mare forţă resurecţional-modernist-paradoxistă din fluxgeneraţie (High Tide Generation), după cum aduc mărturie indiscutabilă / incontestabilă volumele-i de poeme publicate în deschiderea mileniului al III-lea : «Provizii de soare» (2004), «Oglinzile din Chicago» (2006), cele patru volume publicate în anul 2012 : «Mulţumesc lui Newton», «Înfricoşata iubire sau statuile iubirii», «Cuvântul – neîmblânzitul cleştar», «Aproximări soresciene», adăugându-li-se în anul 2013 şi «Icoane pe sticlă... sau facturi lirico-epice neonorate la timp» etc. (cf. Ion Pachia-Tatomirescu, «Pagini de istorie literară valahă de mâine», vol I, Timişoara, Waldpress, ISBN 978-606-614-091-1 / ISBN 978-606-614-114-7, 2014, p. 172 sq.).

Notiță biobibliografică „Marian Barbu“, citate etc., propuse de Ion Pachia-Tatomirescu, spre un mai drept circuit internetizat, instituției culturale online, RightWords, vineri, 29 septembrie 2023.

Citate (I – XII) din opera lui Marian Barbu propuse de I. P.-T., la 29 Răpciune 2023 :

(I) «[„Grefierul“]...latră când simte / că adevărul stă sub o mie de lacăte / dacă apucă de nu latră de o mie de ori, / adevărul devine viaţă / şi moartea cade dincolo de clipă. // Dacă este invers, / moare şi căţelul...» (Marian Barbu, «Adjudecare de o clipă», poem din volumul «Provizii de soare», 2004, p. 9).

(II) «Vino, fiule, cât văd viaţa / Şi ia cuvântul acesta / Când vei trece şi tu Râul / Să-l dezlegi / O singură dată. // Lumina din cuvânt / E sufletul cel mai adânc,/ Viaţa din cuvinte / Flacără fără pereche / Renaştere de lună,/ Zodie-nţeleaptă, mumă.» (Marian Barbu, «Lumina», poem din volumul «Provizii de soare», 2004, p. 91).

(III) «Când voi muri / Să mă-ngropaţi cu pământul meu / crescut de pe acum / ca un zar ceresc. / Îi pun flori şi apă / îi arăt soarele / pe mine, / ca să se obişnuiască / oricum. / Altfel, în pământ străin / mă strivesc cuvintele necunoscute, / munţii, dealurile, / mă dezleagă mări şi oceane, / aerul mă fluieră cu vânt, / cu tornade. / Toate mi-atacă / născutul meu jurământ...» (Marian Barbu, «Pământul meu», poem din volumul «Provizii de soare», 2004, p. 110).

(IV) «Lumea este doar o scoică / În care se bat cap în cap / Algele pământului şi vuietul mării ?» (Marian Barbu, «Spre rădăcini», poem din volumul «Provizii de soare», 2004, p. 145).

(V) «Ce bine că am plecat. / Am aflat că în urma mea, / Apa a luat foc / De la colţii unui elefant : / Sta şi freca timpul în piatra seacă, / Scăpărând mugete / Până a încins pădurea / Care s-a revărsat ca benzina, / La vale. / Apa curgea şi focul venea / [...] /, Necăjit că nu mai poate muri, / Că nu mai are loc de veci. / Elefantul a scăpărat în piatră, / Fără să-şi dea seama / Că focul a cuprins întreg cimitirul ; // Peste toată apocalipsa – / Cuvântul meu dintâi. / Şi ultimul – / Ave !» (Marian Barbu, «Ave», poem din volumul «Provizii de soare», 2004, p. 21).

(VI) «Voi nominaliza întâlnirea cu poeta Nina Cassian, care crease diverse legende ale libidoului, nu numai cât timp a fost în ţară, dar şi după aceea, la New York. Despre această a doua perioadă, am informaţii deja tipărite de la scriitoarea Mihaela Albu [...] Între curtezanii fugoşi ai Ninei Cassian s-a numărat şi Marin Preda [...]. Având suficientă experienţă de la întâlnirile cu scriitorii [...], nu mi-a fost greu să stăpânesc autoritar reîntâlnirea cu Nina Cassian [...]. Am avut grijă ca să-i formulez distinsei poete întrebări cu... greutate. I-am rugat pe 8 elevi să-şi scrie întrebările pe un bileţel [...]. Precizez: suntem după 1990, dar nu prea departe. [...] Ce v-a determinat să intraţi în Partidul Comunist? Aţi avut vreun beneficiu? [...] L-aţi cunoscut destul de bine pe poetul Ion Barbu ! Cum se manifesta în public şi în particular? [...] La ce texte poetice lucraţi când a murit I. V. Stalin, în martie 1953? [...] Doamna [Nina Cassian], cu un spirit universalist, recunoscut acum şi dincolo de Atlantic, s-a arătat plăcut surprinsă că elevii au „judecat-o“ la un nivel de îngăduită maturitate, peste aşteptările dumneaei. Eu i-am mulţumit cinstit pentru răspunsurile sale foarte clare, fără bâlbe şi acuze. Apoi am întrebat-o cu ce ocazie la... Buzeşti? „M-a invitat colegul vostru, de faţă, domnul Iser. Mi-a zis că în drumul spre Cimitirul Evreiesc să facem un popas şi aici.» (Marian Barbu, «În zigzag cu viaţa mea», Craiova, Editura Grafix, ISBN 978-606-791-554-9, 2017, p. 343 sq.).

(VII) «În ceea ce-l priveşte pe Acad. Mihai Cimpoi, depoziţiile mele etichetează nu numai pe omul de catedră, ci şi pe istoricul literar vivant, pe căutătorul de forme şi sensuri vibrante ale cuvintelor româneşti[...]. Omul Mihai Cimpoi, o fire aşezată şi datorită opreliştilor – de ordinul zecilor – care i s-au tot pus în cale până a ajunge legal în Bucureşti. Cât a fost la Chişinău, în două legislaturi, a îndeplinit funcţia de Preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Basarabia. Trebuia să-şi apere breasla, în parte vorbitoare şi de rusă, dar şi falşii lingvişti care au propovăduit existenţa limbii moldoveneşti.» (Marian Barbu, «În zigzag cu viaţa mea», Craiova, Editura Grafix, ISBN 978-606-791-554-9, 2017, p. 489).

(VIII) «La Craiova, prin decret prezidenţial, ca şi la Cluj, Iaşi sau Timişoara, au luat fiinţă centre de cercetare ale Academiei [...]. La Craiova, a fost desemnat în funcţia de director, C. S. Nicolăescu-Plopşor, membru corespondent al Academiei, paleontolog, având ca responsabilitate expresă supravegherea transferului întregului patrimoniu din insula Ada-Kaleh, în zona Şimian [...]. L-am însoţit pe academician în câteva escapade ştiinţifice, înainte şi după scufundarea insulei. Într-o Pobedă trainică, repartizată special Centrului Academiei. Am pornit pe timp de vară, poposind cu mult fast, în prag de chindie, direct în mijlocul locuitorilor, majoritatea turci [...]. Din când în când, îşi mângâia mustăţile, trecându-şi printre degetele mâinii drepte fuioarele de păr din barbă. El o purta cu o anume semeţie, lăsând-o să-i crească în voie, liberă şi neatinsă de briciul de bărbierit. [...] Din aproape în aproape, mi-am explicat spiritul lui refractar, comportamentul lui sever, nu în puţine cazuri, dur pentru toţi care l-au cunoscut în perioada sa craioveană. În schimb, avea o inimă deschisă, dăruită parcă numai de a face bine.» (Marian Barbu, «În zigzag cu viaţa mea», Craiova, Editura Grafix, ISBN 978-606-791-554-9, 2017, p. 52 q.).

(IX) «...generos până-n pânzele albe – de la plata consumaţiei „la toată lumea“, până la a da note fără control valoric propriu-zis. Partea feminină s-a bucurat din plin de generozitatea lui proverbială. Sunt zeci de legende şi anecdote în consens [...]. Pe deasupra, depun mărturie, iată peste timp, despre memoria fabuloasă a Profesorului. Sub raportul informaţiei era imbatabil. [...] În Craiova, Al. Piru şi-a înflorit calităţile omului de lume – într-un timp a fost şi red.-şef al revistei „Ramuri“. Colegii mei care au lucrat cu dânsul sunt şi azi marcaţi de comportamentul său lejer în a „dirija“ treburile publicaţiei. Revista şi-a trăit momentele referenţiale sub patronajul lui Al. Piru şi Marin Sorescu.» (Marian Barbu, «În zigzag cu viaţa mea», Craiova, Editura Grafix, ISBN 978-606-791-554-9, 2017, p. 165 sqq.).

(X) «Aşadar, fără ocolişuri, doream să dezvolt câteva reflecţii despre omul şi scriitorul Ilie Purcaru, unul dintre gazetarii de frunte ai ţării şi ai realismului socialist, autorul unor reportaje de curte princiară şi al unei vieţi tumultuoase, frenetică fără măsură. Un talent poetic ieşit din comun, pentru care a şi fost recrutat, încă din liceu, să frecventeze Şcoala de Literatură „Mihai Eminescu“. Partidul roşu a avut grijă ca, după absolvirea celor doi ani de... şcoală, să-i repartizeze la ziare, gazete din Bucureşti şi din ţară, toţi, gata „educaţi“. Ajunşi în pâine, boboci în profesie, s-au întrecut în glorioase stiluri, demne de a fi luate în seamă. Fie şi de pe o poziţie critică [...]. Ilie Purcaru a fost modelul de ziarist occidental care ştia tainele scrisului ca nimeni altul. Şi când a fost la „Ramuri“, la „Tribuna României“, s-a dovedit mai de fiecare dată un... inspirat şi respectat de toţi... breslaşii.» (Marian Barbu, «În zigzag cu viaţa mea», Craiova, Editura Grafix, ISBN 978-606-791-554-9, 2017, p. 538 sqq.).

(XI) «Profesorul Eugen Todoran mi-a îngăduit să-i fiu aproape, fie la domnia sa acasă, fie la Bucureşti, în comisia mea de susţinere a doctoratului, la 5 iunie, 1976, am avut convingerea, vorba cronicarului moldovean, că nasc, şi în ţara mea, oameni precum aceia.» (Marian Barbu, «În zigzag cu viaţa mea», Craiova, Editura Grafix, ISBN 978-606-791-554-9, 2017, p. 469 sq.).

(XII) «Dar pentru că mi s-au luminat ferestrele de la etaj, voi descrie prezenţa mea la Iaşi, în cadrul Universităţii Al. I. Cuza, la o sesiune a profesorilor în cadrul Societăţii de Ştiinţe Filologice. Mi-a fost dat să stau în aceeaşi cameră cu doi lingvişti: Gh. I. Tohăneanu, de la Timişoara, C-tin Cruceru, de la Bucureşti, şi subsemnatul, de la Craiova. Despre primul, ştiam că a realizat studii, articole şi note privind opera lui Eminescu; că îşi consolidase observaţiile, nu de puţine ori, invocând etimologii latineşti, forme uzuale aflate în limba latină [...]. Scrisese un studiu temeinic despre stilul artistic al lui Ion Creangă. [...] În tăcere, i-am păstrat un cult Profesorului G. I. Tohăneanu, iar ca să-i arăt că amintirea de la Iaşi n-a rămas o floare-n vânt, l-am consultat în privinţa trimiterii unor absolvenţi craioveni, după o pregătire temeinică sub „drapelul“ subsemnatului, la o ultimă verificare de către domnia sa. A acceptat cu eleganta bunăvoinţă a... latinistului contemporan: „Pentru literatură nu mă bag, poate pentru gramatică. Să vină, fetele ziceaţi, măcar cu zece zile mai înainte de susţinerea examenului. Se pot găsi şi locuri de cazare la cămine.“ ...Au trecut vremurile – acelea când cuvântul vorbit era Cuvânt. Şi la Timişoara, şi la Iaşi, şi în toată Ţara.» (Marian Barbu, «În zigzag cu viaţa mea», Craiova, Editura Grafix, ISBN 978-606-791-554-9, 2017, p. 469).