Îmi place să cred că iubirea este un lucru reciproc, că poate fi cu adevărat, realmente, resimţită de cineva.Citat de Sean Penn despre iubire, adevăr
Singurătatea e o stare pe care e bine s-o împărtăşim cu alţii.Citat de Sean Penn despre singurătate, bine
Nu cred în perspective simpliste şi inflamante despre bine şi rău. Cred că este o lume plină de bărbaţi, femei şi copii care se străduiesc să mănânce, să iubească, să muncească, să îşi protejeze familiile, credinţele, visele.Citat de Sean Penn despre familie, credință, vis, copii, rău, lume, bine
Regretul pentru lucrurile pe care le-ai făcut se poate stinge cu timpul, însă regretul pentru ceea ce nu ai făcut nu are consolare.Citat de Sydney Harris despre regret
Dacă nu iubim viaţa pe seama noastră şi prin alţii, zadarnic încercăm pe orice cale ar fi să o justificăm.Citat de Simone de Beauvoir despre iubire, viață
Fără îndoială, faptul că cronica istoriei Universului începe la o fărâmă de timp după momentul zero şi nu chiar la momentul zero, ridică întrebarea, candidă, dar perfect justificată, Ce a fost cu puţin înainte de acest moment zero?Citat de Steven Weinberg despre univers, întrebare, perfecţiune, îndoială, timp
Regretul pentru lucrurile pe care le-am făcut poate fi îmblânzit de timp, însă regretul pentru lucrurile pe care nu le-am făcut este de neconsolat.Citat de Sydney Harris
Principala menire a educaţiei este aceea de a transforma oglinzile în ferestre.Citat de Sydney Harris despre educație
Frumuseţea alegerii de a face copii la distanţă între ei stă în faptul că părinţii au timp să înveţe din greşelile pe care le-au făcut cu copilul mai mare, lucru care le permite să facă exact greşelile opuse cu copilul mai mic.Citat de Sydney Harris
Duşmanii, ca şi îndrăgostiţii, încep să se asemene între ei după o vreme.Citat de Sydney Harris despre ironie
Cele mai grele trei lucruri din lume nu sunt nici faptele eroice, nici reuşitele intelectuale, ci actele morale ca acela de a răspunde urii cu iubire, de a-i îmbrăţişa pe cei respinşi şi de a spune am greşit.Citat de Sydney Harris
Dilema cu care ne confruntăm este aceea că urâm schimbarea, dar o şi iubim în acelaşi timp; ceea ce ne dorim cu adevărat este ca lucrurile să nu se schimbe, dar să se îmbunătăţească.Citat de Sydney Harris
Nu ascultaţi niciodată de sfatul unei persoane care nu are aceeaşi problemă ca şi dumneavoastră.Citat de Sydney Harris despre sfat
Un idealist va crede că viitorul apropiat nu contează. Un cinic va crede că viitorul îndepărtat nu contează. Un realist va crede că ceea ce se face sau nu se face în viitorul apropiat, va determina cursul viitorului îndepărtat.Citat de Sydney Harris
Nu are nici un sens să îngropi securea atâta timp cât ai de gând să faci un anunţ public despre asta.Citat de Sydney Harris
Atâta vreme cât există oameni, va exista şi ideea de frăţie - şi o incapacitate aproape completă de a o aplica.Citat de Sydney Harris despre oameni