Dorinţa este o frământare a sufletului care îl determină să voiască pentru viitor lucruri pe care şi le reprezintă ca fiindu-i convenabile. Dorinţa pe care o avem când năzuim spre un anumit bine este însoţită de iubire şi apoi de speranţă şi...Citat de René Descartes
Sub numele de Dumnezeu înţeleg o substanţă infinită, eternă, imuabilă, independentă, atotcunoscătoare, atotputernică şi prin care eu însumi, şi toate celelalte lucruri care sunt au fost create şi produse.Citat de René Descartes
În ce fel roşim adesea când suntem trişti. Se întâmplă adesea să nu pălim când suntem trişti, ci dimpotrivă, să ne înroşim. Faptul acesta trebuie atribuit celorlalte pasiuni care se asociază cu tristeţea, cum sunt iubirea sau dorinţa, iar uneori...Citat de René Descartes
Dar ceea ce-i face pe mulţi să fie convinşi că există dificultăţi în a-l cunoaşte pe Dumnezeu şi chiar propriul lor suflet, este faptul că ei nu-şi înalţă niciodată spiritul dincolo de lucrurile sensibile şi că ei nu sunt în mare măsură obişnuiţi...Citat de René Descartes
Toate substanţele, adică toate lucrurile care nu pot exista fără să fie create de Dumnezeu, sunt prin natura lor incoruptibile, şi dacă ele nu sunt prefăcute în neant de însuşi Dumnezeu, cel care vrea în acest caz să le retragă ajutorul lui...Citat de René Descartes
Dumnezeu fiind în mod suveran bun şi izvorul oricărui adevăr, dat fiind că el este cel ce ne-a creat, este sigur că puterea sau facultatea pe care ne-a dat-o pentru a distinge adevărul de fals nu ne înşeală deloc, atunci când o folosim bine şi că...Citat de René Descartes
De unde se nasc erorile? Este de ştiut că doar din faptul că voinţa fiind cu mult mai amplă şi mai întinsă decât intelectul, ea nu se înglobează între aceleaşi limite, ci se extinde şi la lucruri pe care nu le înţelege, care fiindu-i în sine...Citat de René Descartes
Toate lucrurile pe care le concepem extrem de clar şi deosebit de distinct, sunt toate adevărate. Este un lucru foarte evident că trebuie să ai cel puţin atâta realitate în cauză câtă ai în efectul ei şi cu siguranţă ideea acestei unităţi şi a...Citat de René Descartes
Indiferenţa nu se extinde numai asupra lucrurilor despre care intelectul nu are nicio cunoştinţă, ci în general şi asupra tuturor acelora pe care nu le descoperă cu o perfectă claritate, în momentul în care voinţa ia o decizie. Cunoaşterea prin...Citat de René Descartes
Obişnuiesc să adorm şi să-mi imaginez în vise aceleaşi lucruri pe care şi le imaginează lunaticii în stare de trezie.Citat de René Descartes
Majoritatea regulilor logicii servesc să explice altuia lucrurile bine cunoscute sau... ca să vorbească fără a judeca despre lucruri necunoscute.Citat de René Descartes
Nu pot exista lucruri, oricât de îndepărtate, la care să nu ajungem, şi oricât de ascunse, pe care să nu le descoperim.Citat de René Descartes
Dorinţa este totdeauna bună când rezultă dintr-o cunoaştere adevărată, la fel nu poate fi decât rea când este întemeiată pe o eroare. Şi am impresia că eroarea pe care o săvârşim cel mai curent în ce priveşte dorinţa constă în aceea că nu deosebim...Citat de René Descartes
Cum ştim de asemenea că sufletul nostru este unit cu un corp? Trebuie să conchidem de asemenea că un anumit corp este mai strâns unit cu sufletul nostru decât toate celelalte care sunt în lume, pentru că ne dăm seama în mod clar că durerea şi...Citat de René Descartes
Din cauză că simţurile ne înşală uneori, nu există niciun lucru care să fie aşa cum ele ne fac să ni-l imaginăm.Citat de René Descartes
Prin metodă înţeleg acele reguli certe şi uşoare pe care oricine le va urma fără a se abate de la ele, nu va lua niciodată nimic fals drept adevărat şi fără a risipi de prisos sforţările spiritului, ci sporind necontenit în mod treptat ştiinţa, va...Citat de René Descartes
Gândurile noastre sunt de două feluri şi anume: unele sunt acţiunile sufletului, altele sunt pasiunile sale. Acelea pe care le numesc acţiunile sale sunt toate voinţele noastre, fiindcă noi experimentăm că ele vin de-a dreptul din sufletul nostru...Citat de René Descartes
Inteligenţa este lucrul cel mai bine distribuit în lume, căci fiecare se crede atât de bine înzestrat cu ea încât chiar şi cei mai greu de mulţumit în oricare altă privinţă nu-şi doresc să aibă mai multă decât au.Citat de René Descartes
Esenţa mea constă în aceea doar că sunt fiinţă cugetătoare... Pe de o parte, am o idee distinctă şi clară a mea însumi ca fiinţă cugetătoare doar, neîntinsă, iar pe de altă parte, o idee distinctă a corpului ca lucru întins doar, cugetător. Dar...Citat de René Descartes
Omul este un lucru imperfect ce tinde fără încetare la ceva mai bun şi mai mare decât el însuşi.Citat de René Descartes