Caută în citate: celelalte
260 citate
O oglindă, cred eu, nu e ceva adânc, e o muchie de răsfrângeri trecătoare. Eu simt, nu calculez, atmosfera unei scrieri, ca şi a unui loc, de aceea probabil nu m-am dat la fund, instinctiv, nu am calculat, nici nu am zburat prea sus. Cu ea, ca şi...
![Hortensia Papadat-Bengescu](/imgupl/author/hortensia-papadat-bengescu--xs-545.jpg)
O squaw, adică imaginea vizibilă a celor şapte suflete ale Şoimului-Crepuscular, s-a ridicat şi s-a arătat (sau: s-a dezgolit) în acel foc rece şi toate celelalte squaws au urmat-o, iar înţelepţii beţi le-au urmat pe ele clătinându-se. Dar ce...
![Ioan Petru Culianu](/imgupl/author/ioan-petru-culianu--xs-2310.jpg)
Ne-am specializat în a face schimb de leacuri şi sfaturi medicale, acolo toată lumea prescrie reţete. N-avem încredere în medici căci e limpede că nu le convine sănătatea celorlalţi, de aceea apelăm la ei când toate celelalte au dat greş, adică...
Citat de Isabel Allende despre medicină, invenție, sfat, sănătate, încredere, prietenie, țară, zi de naștere, lume
Draga mea fetiţă, aşa cum ţi-am spus, ţie îţi lipseşte prietenia. Acum e timpul să-ţi dau nişte sfaturi mai practice. Nu ţi-ai găsit nicio prietenă? Cum se poate ca Toulouse-ul să nu aibă nicio femeie inteligentă, demnă de tine? Nici n-ar trebui...
![Jean-Paul Sartre](/imgupl/author/jean-paul-sartre--xs-84.jpg)
Plăcerea fizică nu este decât o plăcere; poate ceva mai mare decât celelalte, dar, oricum, o plăcere ca oricare alta. Nu reprezintă decât un aspect - şi nu cel mai important - al relaţiei pe care o numim iubire. Lucrul esenţial este adevărul,...
![John Fowles](/imgupl/author/john-fowles--xs-234.jpg)