Dacă în inima cuiva clocotesc sentimente de ură şi de dispreţ faţă de tine, niciun principiu al logicii nu îl va face să vadă lucrurile aşa cum vrei tu.Citat de Dale Carnegie despre față
Inundaţi sala în lumină. Staţi în aşa fel încât lumina să vă cadă direct pe faţă, să vi se vadă trăsăturile.Citat de Dale Carnegie despre față
Nerecunoştinţa cea mai urâtă, dar cea mai obişnuită, este nerecunoştinţa copiilor faţă de părinţi.Citat de Dale Carnegie despre față
Atunci când le spui celorlalţi verde în faţă că au greşit, te situezi pe o poziţie de superioritate faţă de ei. Îi provoci iar ei vor avea tendinţa să ţi se opună, să-ţi dovedească contrariul.Citat de Dale Carnegie despre față
Să dăm secundei viaţă pentru viaţă, Să bea pământ luceferii înalţi. Dacă destinul te aşează-n faţă, Să nu se uite umbra celorlalţi.Citat de Damian Ureche despre față
Ca în fiecare an, noi petrecem Paştele în familie, la ţară, printre mesteceni, câini, pisici, găini şi curci, ascultând ariile mierloilor din grădină şi pândind să ne cânte cucul din faţă sau dinspre dreapta, ca s-avem noroc la vară. Nu-mi doresc...Citat de Dan C. Mihailescu despre față
Să-şi permită România să dea, în plin avânt civilizator, un Aristofan în loc de Eschil, un Molière în loc de Racine, unul care să caricaturizeze tot ce s-ar fi cuvenit consacrat, apoi aşa ceva nu e dovadă de slăbiciune, ci, dimpotrivă, de mare...Citat de Dan C. Mihailescu despre față
Iubindu-l într-atât pe Caragiale şi neavând decât oroare faţă de lumea noastră politică, nu pot să-mi permit să-i cobor personajele până-n mocirla de azi. Păi, Crin Antonescu nu se ridică nici la genunchiul lui Caţavencu!Citat de Dan C. Mihailescu despre față
Caragiale era convins că trebuie să persifleze orice. Dar am vrut să dau un Caragiale respectuos faţă de biserică, faţă de problemele românilor din Ardeal, faţă de viaţa militară, deci un om constructiv şi nicidecum grecoteiul care a venit să-şi...Citat de Dan C. Mihailescu despre față
Îi surprind adeseori pe liceenii în faţa cărora îmi place să vorbesc, întrebându-i dacă sunt atenţi la cum cântă mierloii printre blocuri, cât de des ating coaja copacilor, dacă-i îmbată mirosul de iarbă cosită, dacă mai au auzul educat ca să...Citat de Dan C. Mihailescu despre față
Simţeam nevoia să râd. Să-i strivesc amintirea. Să o ridiculizez. Dar n-aş fi făcut asta cu voce tare, în faţa altora. Era răfuiala mea personală cu ea. Cu fantoma ei, mai degrabă.Citat de Dan Lungu despre față
Dacă stai în genunchi în faţa lui Dumnezeu, poţi să te ridici în picioare în faţa lumii şi să o înfrunţi.Citat de Dan Puric despre față
Trebuie să facem foarte bine diferenţa dintre libertate şi libertinaj. Libertatea este faţă în faţă cu Dumnezeu. Libertatea este responsabilitate, nu poţi vorbi orice şi oricând. În schimb, libertinajul nu are Dumnezeu. Seara, când vă uitaţi la...Citat de Dan Puric despre față
Prieteni, oricât de greu ar fi drumul, nu putem să ne predăm şi n-o să ne predăm niciodată cu nici un chip şi sub nici o formă, în faţa binelui.Citat de Dan Quayle despre față
Planeta Marte este, în mod normal, pe aceeaşi orbită. Marte se află la o oarecare distanţă faţă de soare, ceea ce este foarte important. Am văzut fotografii cu canale, s-ar zice, şi cu apă. Dacă există apă, înseamnă că există şi oxigen. Dacă...Citat de Dan Quayle despre față
Auzi cum strugurii se coc, cum urcă zahărul din frunză, cum doarme pe stânga ursul, păstorul de rouă? Cu inima spre primăvară te-aştept, cu inima şi cu plânsul, înmugurit şi gata de soartă, cu faţa şi cu mâinile înspre primăvară...Citat de Daniela Caurea despre față
Nu ţineţi secrete unul faţă de celălalt. Secretele sunt duşmanul intimităţii.Citat de Dave Willis despre față
Există zâmbetul, există râsul mai pe-nfundate, există hohotul, dar mai presus de orice, în comedie contează satisfacţia estetică în faţa momentului artă.Citat de Dem Rădulescu despre față