Plăcerea umorului obţinută prin sim-patie cu cel care produce umorul este rezultatul unei tehnici deosebite, asemănătoare deplasării. Datorită acestor tehnic, afectul pe cale a se manifesta este dezamăgit şi investit în altceva, de ordin secundar....Citat de Sigmund Freud despre plăcere
Respingerea obiecţiilor şi explicarea contradicţiilor descoperite în definiţiile comicului vor deveni posibile doar dacă admitem că plăcerea comică provine din diferenţa constatată prin comparaţie, dintre două consumuri psihice. Plăcerea comică şi...Citat de Sigmund Freud despre plăcere
Anumite activităţi psihice constituie condiţii pentru comic. Reprezentările sau gândurile care urmăresc scopuri serioase împiedică descărcarea investiţiilor psihice, aceste investiri fiind necesare pentru deplasările cerute de respectivele...Citat de Sigmund Freud despre plăcere
Din comportamentul eului care se serveşte de o investire de încercare şi pune în funcţiune, prin semnalul de angoasă, automatismul plăcere-neplăcere, se pot produce diferite reacţii, uneori mai mult sau mai puţin încâlcite: sau accesul de angoasă...Citat de Sigmund Freud despre plăcere
Procesul comic nu suportă concentrarea atenţiei asupra sa; el trebuie să se desfăşoare cu totul neobservat, condiţie care de altfel este valabilă şi pentru cuvântul de spirit. Dacă cineva ar dori cu tot dinadisul să caracterizeze acest proces...Citat de Sigmund Freud despre plăcere
Iată în ce fel se produce refularea sub influenţa angoasei: eul observă că satisfacerea unei noi cerinţe instinctuale evocă una dintre situaţiile periculoase a cărei amintire a păstrat-o. Îi este deci necesar să reprime, să înăbuşe, să anihileze...Citat de Sigmund Freud despre plăcere
Când se fac crime, trebuiesc măcar făcute cu plăcere: atâta au bun în ele şi nu le poţi justifica cât de cât, decât motivându-le astfel.Citat de Stendhal despre plăcere
Plăcerea de a ţine fruntea sus un an întreg e scump plătită cu câteva sferturi de oră pe care trebuie să le înduri.Citat de Stendhal despre plăcere
Perversitate de femeie! Ce plăcere, ce instinct le împinge să ne înşele?Citat de Stendhal despre plăcere
Cine nu a trăit ultimii ani de dinainte de 1789 nu ştie ce e plăcerea de a trăi.Citat de Charles-Maurice de Talleyrand-Périgord despre plăcere
Este mult mai bine să încerci lucruri măreţe, să câştigi triumfuri glorioase, chiar dacă astea sunt amestecate cu căderi şi eşecuri, decât să intri în rândul acelor spirite sărace care nu au nici plăceri şi nici suferinţe mari, fiindcă trăiesc...Citat de Theodore Roosevelt despre plăcere
Rosette: Ai luat plăcerea drept iubire şi dorinţa drept pasiune.Citat de Théophile Gautier despre plăcere
Găsesc că cea mai mare plăcere şi recompensă este munca ce precede ceea ce lumea numeşte succes.Citat de Thomas Alva Edison despre plăcere
Nu se ştie sigur unde stau îngerii – în aer, în spaţiu sau pe planete. Dumnezeu nu a avut plăcerea să ne spună reşedinţa lor.Citat de François-Marie Arouet de Voltaire despre plăcere
Femeia cochetă e o plăcere pentru toţi bărbaţii, dar nu şi pentru cel care îi plăteşte datoriile.Citat de François-Marie Arouet de Voltaire despre plăcere
Plăcerea este un dar al dumnezeirii, fiindcă omul nu-şi poate da nici senzaţii, nici idei, el primeşte tot ce are; mâhnirea şi plăcerea îi vin din altă parte, ca toată fiinţa lui.Citat de François-Marie Arouet de Voltaire despre plăcere
Nimic nu ar fi mai obositor ca mâncatul şi băutul dacă Dumnezeu nu le-ar fi făcut atât o plăcere cât şi o necesitate.Citat de François-Marie Arouet de Voltaire despre plăcere
Dragostea nu caută plăcere pentru sine, şi nici nu-şi caută grijă, ci către un altul dăruieşte a sa alinare, şi clădeşte un rai în disperarea iadului.Citat de William Blake despre plăcere