Caută în folclor: zestrea

Zestrea adusă de nevastă – cum e clopoţelul de la uşă: te duci, te-ntorci, te loveşti cu fruntea de el.

Zestrea mare mărită toantele.

Zestrea şade în ladă şi el cu sluta în vatră.

Zestrea toate le astupă; ea şi pe dracu-l pupă.

N-am nici boi, n-am nici vaci, decat zestrea dintre craci.

Cand se da zestrea:

Uitati-va, guri cascate,
Ca nu-s haine cumparate,
Ca-s de mireasa lucrate.
N-o stat cu ochii-n fereastra
Nici cu coatele pe masa,
Ce-o stat cu ochii-n pamant
Si la haine tot lucrand.
(Ghe. Cernea)

Cand se da zestrea:

Foaie verde ca iarba,
Da de-om deschide lada
Noi altele vom arata,
Ca-i plina cu haine multe
De n-ar incapea in curte,
Is frumoase si brodate
Tot de mireasa lucrate.
(Ghe. Cernea)

Numele mamei e zestrea fetei.

Cu zestrea nevestei, nu te faci om.

Cu zestrea ei, femeia mănâncă şi ce-a adus ea, şi ce-a chibzuit bărbatul.

Numele mamei – zestrea fetei.

Frumuseţea îşi poartă zestrea pe faţă.

Se scaldă în zestrea muierii.

Pasărea măiastră

A fost odată un împărat evlavios şi bun. El avea trei feciori. Pe lângă multe bunătăţi ce făcuse oamenilor din împărăţia lui, a ridicat şi o monastire de care să se ducă pomina. A împodobit-o cu aur, cu pietre nestemate şi cu...

Zâna munţilor

A fost odată un împărat foarte viteaz; toate împărăţiile de prinprejurul împărăţiei sale îi cerea sfaturi: atâta era de drept şi înţelept. Când se isca sfadă între dânşii, la acest împărat mergeau mai întâi la judecată şi, cum...