Agramatul Marcel Ciolacu (preşedintele PSD), premierul şi groparul României (pamflet)
Poezie.ro
E mai rău ca pandemia,
A-ngropat economia
Şi, cu gura lui păgână,
A-ngropat limba română.
E mai rău ca pandemia,
A-ngropat economia
Şi, cu gura lui păgână,
A-ngropat limba română.
Care scroafă e mai mare,
Bună de un psihiatru?
Cea cu doar două picioare,
Sau aceea ce-are patru?
Care porc o fi mai mare
Şi e bun de psihiatru:
Cel cu doar două picioare,
Sau acel ce are patru?
Pân' să o ia el de soţie,
Era un înger, o magie,
Apoi a constatat, săracu',
Că l-a adus acas' pe dracu'.
Ascultaţi a mea povaţă,
Dragostea pe om l-învată:
Pe bărbat să îndrăznească
Fata să o cucerească,
Pe femeie să cedeze
Şi "măgarii să danseze"*.
*Dragostea învaţă măgarii să danseze.
(Proverb francez).
Ascultaţi a mea povaţă,
Căci e-o cugetare-adâncă:
Numai mama îţi dă viaţă,
Soacra, însă, ţi-o mănâncă…
Într-o zi, de dimineaţă,
Mama mea mi-a dat viaţă;
Soacra, chiar de-am ajutat-o,
Zi de zi ea mi-a mâncat-o…
De aş avea atâţi barbuni
Câţi sunt pe lume azi nebuni,
I-aş vinde-angro şi, fără glume,
Aş fi cel mai bogat din lume.
În loc să stea la balamuc,
Azi mulţi nebuni chiar ne conduc,
Votaţi de multă lume proastă,
Ce are rumeguş în ţeastă.
Proştii n-au o ţară-anume,
Ţara lor e-ntreaga lume;
Iar la vot sunt cei mai "tari",
Fi'ndcă sunt majoritari.
Deşi e doar o ţărişoară,
Avem atâţia proşti în ţară,
Încât noi, fără de efort,
Pe mulţi îi dăm azi la export.
Iubirea la-nţelepţi zâmbeşte,
Pe proşti iubirea îi orbeşte;
Pe înţelepţi ea-i împlineşte,
Pe proşti iubirea-i înrobeşte.
Cu impozit pe prostie,
Am scăpa de sărăcie;
Cel mai mare, lua-l-ar dracu',
L-ar plăti Marcel Ciolacu.
În lumea asta prost făcută,
Prostia este azi valută.
De nu îl credeţi pe babacu',
Priviţi-l pe Marcel Ciolacu*,
Ce, chiar de e un om sinistru,
De 2 ori fu prim-ministru.
*Individ mărginit, agramat şi incult,
preşedinte al PSD...
De aş avea atâta glie Câtă-i pe lume neghiobie, Aş vinde-o-angro şi, fără glume, Aş fi cel mai bogat din lume.
Multe boli nu áu azi leac, Una n-o să aibă-n veac: Cea mai veche ‒ o urgie, Boala ce-o numim prostie; Asta-n veci de veci sub soare N-o să aibă vindecare.
Ca bun creştin, eu îl suport,
Chiar dacă e un disconfort,
Suport vestita-i ignoranţă,
Dar nu să-şi dea şi importanţă.
Când prostul stă la locul lui,
Eu n-am nimic cu dumnealui,
Dar mă cuprinde-ndată focul,
Când prostul nu-şi cunoaşte locul.
Azi de nebuni e plin Pământul,
Pe toţi îi ştie doar Preasfântul.
Creşte în sălbăticie
Şi-n culturi de la câmpie,
Iar tulpina lui firavă
Portă-n vârf floarea suavă.
Floarea-i o minunăţie,
Pentru ochi o bucurie,
De un roşu-ncântător,
Dar se scutură uşor.
Floarea-i simbolul iubirii,
Al plăcerii şi...