Renăscândă în neantul uitării

Renăscândă în neantul uitării

Mirabilă, iubirea nu se sfia
să intre pe furiș în viața mea,
ca o tigresă rănită mai curând,
rămânându-mi alături în inimă și-n gând;
înlăuntru și pretutindeni în jurul meu,
oriunde îmi ridicam privirea uimită,
în zi și în noapte: pe promontoriul planetei ce răsufla din greu –
orbit eram de suflul ei cald și pur, instantaneu.

Mirabilă, iubirea nu se sfia
să lenevească noaptea chiar sub tâmpla mea…
pe un covor galactic imens, brodat cu mări de curcubeie
și cu ciorchini zemoși de nesfârșite stele,
de-a lungul și de-a latul áripii albastre a tinereții mele,
ea întinzându-mi tandru, chiar fără nicio umbră,
în toată splendoarea sa: lumina ta seducătoare de femeie…

În al timpului-nud febril calcaneu,
sub raza imaculată-a răsăritului nostru de soare,
fiecare din noi gustam cu savoare
parfumul celest al clipelor rebele.
Ah!, și n-aveam nevoie
de vreun declic adus de verdele crud,
ori de vreo nemaivăzută scânteie
pentru inelul de foc al dorinței:
adesea invocată în cânturile mele.

Urmărind cu nesaț levitația lumii:
dinadins mi-am învelit sufletul, inima,
cu un subțire văl în chip de poezie;
îngerul vieții, din loc în loc…, mereu însămâțând
câte-un minuscul roi de galaxii
sau câte-o tânără, neîntinată stea.

Ah!, nimic altceva pe-atunci nu-mi era
mai nepământesc de frumos decât dragostea
înde profund cuibărită – în inima ta, în inima mea!

Mirabilă: iubirea cu har mă străbătea,
renăscândă în neantul uitării,
ca un teribil big-bang al unei clipite –
la margini de lumi de(s-)finite.
Pe coama unui nor uriaș de comete de vis instantanee,
sub pleoapa luminii nestăvilite,
încet-încet, ca-ntr-o clepsidră de foc,
mâna mea gânditoare se risipea,
în timp ce trupul rebel inspira
în tot mai profund: parfumul tău seducător de femeie.