Evenimentele zilei
Celebrări, 17 aug:
Ibrahim Babangida A fost născut Ibrahim Babangida.
Robert De Niro A fost născut Robert De Niro.
Mae West A fost născut Mae West.
Ted Hughes A fost născut Ted Hughes.
Traian Vuia A fost născut Traian Vuia.
Andrei Burac A fost născut Andrei Burac.
Ruxandra Cesereanu A fost născut Ruxandra Cesereanu.
Miruna Vlada A fost născut Miruna Vlada.
Comemorări, 17 aug:
Conrad Aiken A murit Conrad Aiken.
Ioan Slavici A murit Ioan Slavici.
Autori
Giosue CarducciHenry Ward BeecherGerry AdamsSabin OpreanuJames ThomsonDaniel TurceaDon JohnsonMarie CorelliJohn Thomas SladekBrendan GillThomas J. WatsonKatherine DunnEca de QueirosPanait IstratiEva Herzigova

Valeriu Armeanu

Valeriu Armeanu

Biografie Valeriu Armeanu (1946)

Poet

S-a născut pe 23 may 1946.
Ţara de origine România
Citate de Valeriu Armeanu

S-a nascut pe 23 mai 1946 in comuna Giroc, jud.Timiş. Este fiul Armeanu Gavrilă şi Eugenia.

Debut editorial: 1963, revista Ramuri din Craiova

Reviste, ziare, edituri, posturi RadioTV, unde a publicat / colaborat:
- Luceafărul,
- România literară,
- Tribuna,
- Steaua,
- Orizont,
- Familia,
- Flacăra,
- Radio Bucureşti,
- Radio Craiova,
- Televiziunea Română.

Opere publicate:
- Să visăm (1970),
- Imn la cetatea luminii (1974),
- Odihna lacrimii (1977),
- Lanul cu vedenii (1978),
- Neguţătorii de triluri (1979),
- Vanităţi (1980),
- Azilul de cuvinte (1983),
- Poeme (1989),
- Repulsii (1997),
- Trei basme pentru Măriuca (1999),
- Lanul cu vedenii (antologie, 2001),
- Violete de Parma (2004),
- Peripeţiile lui Carapancea şi Garagancea (2005),
- Fuga din Sodoma (2007),
- Drumul spre Emaus (2012),
- Hoţii de fulgere (2012),
- Elegii (2012).

Referinţe critice:

Dintre poeţii de azi, Valeriu Armeanu a publicat cîteva cărţi, dovedind că este un poet cu o mare conştiinţăde sine,chiar dacă are o restrînsă operă scrisă,în comparaţie cu alţii care rup rafturile librăriilor cu ceea ce au tipărit.
Cum spuneam, Valeriu Armeanu a publicat cîteva cărţi, dar lipsa lor de ecou m-a consternat.Mă refer la presa literară, unde Armeanu a avut loc puţin, că prea erau ocupate „persoanele” cu noile formule ale găştilor literare.
Acesta să fie obolul pe care acest poet l-a plătit pentru că a trăit la un capăt de ţară? Sau, pur şi simplu, „elitele” au trecut pe lîngă opera sa pentru că Armeanu trăieşte demn în oraşul său de la Dunăre, refuzînd, probabil, să intre în simbria vreunei găşti de pe Dîmboviţa.Deocamdată, noi propunem un mare poet: Valeriu Armeanu.

Adrian Păunescu, 17 aprilie 1977

Este evident că romanul Violete de Parma, scris în 1986, nu putea să vadă lumina tiparului în epoca mohorîtei cenzuri, despre care stau mărturie pagini de eseistică incisivă, scenele jucate de bolnavii din salonul de pshiatrie, dar şi jurnalul făţiş anticomunist al profesorului Cernat, pacient al pavilionului.În afara basoreliefului stilistic al naratorilor epici, autorul oferă şi alte exerciţii de scriitură, cum ar fi pamfletul atribuit ex-ziaristului C.Zalle, care, nu numai că este un model al speciei literare respective, dar ar fi făcut mare vîlvă în anii ’80.Voluptatea scrisului digresiv, ironic, eretic, paradoxal, menit să devină un spectacol de idei,este chiar raţiunea de a trăi a lui Valeriu Armeanu.Ca să nu mai vorbim de sarcasmul năvalnic al naratorului de la salonul de pshiatrie vizînd accesele de paranoia mesianică ale Stăpînului,alias Zăvădeanu, personaj convins că este izbăvitorul lumii, singurul care deţine leacul în contra haosului epileptic ce s-ar dezlănţui fără el.Foarte talentaţi şi proteici sînt toţi aceşti naratori, în numele cărora semnează Valeriu Armeanu, acreditînd un romancier de raftul întîi.
Geo Vasile, Luceafărul nr.1/12 ian.2005

În general, Valeriu Armeanu scrie o poezie dificilă, ermetică, dar de o incontestabilă originalitate.Translaţia de la concret la abstract este operată cu rapiditate, scoţînd efecte dintre cele mai neaşteptate, metafore dintre cele mai surprinzătoare:„pe coline se opriseră taurii / ca nişte semne de malarie” (Semne).Nu mai avem decît un pas pînă la dicteul suprarealistic, cel mai pur:”doar o raclă cu albastre eresuri / mai aminteşte de ciorchinii negri / ai soarelui / ori de capul lostriţei / pe care îl devoră pisica / în chilia de var a poemului” (Apoi acele păsări).Poetul trebuie să evite, pe cît posibil, asemenea elucubraţii, precum şi zonele prea greu accesibile.O dezermetizare a discursului se resimte drept necesară, pe viitor, la Valeriu Armeanu, poet de substanţă şi de autentică vocaţie.(Neguţătorii de triluri)
Ovidiu Ghidirmic, Ramuri nr.10/ oct.1979

Veghea poetului se împlineşte însă în cuvînt şi inspiraţie. Aici, în caligrafia versului, se consumă toate elanurile conştiinţei sale. În ciuda arhitectonicii uneori contorsionate, poemele par scrise curat şi mai ales frumos (pînă la calofilie).Aerul uşor ermetic provine din insolitul asociaţiilor.Este aici şi mai mult rafinament, notă ce parcă se accentuează de la un poem la altul.Explicaţia trebuie căutată în asemănarea izbitoare (de registru liric) a metaforelor.Ceea ce la început e de-a dreptul şocant după un timp se banalizează şi devine apoi curată stereotipie (metaforism previzibil).Dar a scrie în maniera propriei tale maniere este un lucru permis întrucîtva în poezie.Rămîne ca opera viitoare să confirme maniera însăşi.Deocamdată „vedeniile” lui Valeriu Armeanu ne captivează mai puţin prin „frumuseţea” lor şi mai mult prin substratul existenţial sufletesc, ce ne înfioară cu adevărat:nostalgie, mister, spaimă. (Lanul cu Vedenii)
Cornel Moraru, Flacăra nr.22 / 1 iunie 1978

Poetul are o viziune panoramică şi consubstanţială de unde libertatea amestecului de planuri şi de impresii, fuziunea simţurilor, afinitatea intempestivă a metaforelor.O baie unificatoare trece peste senzaţii diverse:materiale, intelectuale, afective, morale, reorganizate apoi prin actul poetic după o mentalitate eterogenă sui-generis.Habitudini,cum uşor se poate observa, ale revoluţiei moderniste în poezie, în artă în geeral, totul este ca ele să fie folosite fără fanatism, cu măsura cuvenită tuturor lucrurilor.Condiţia primordială a artei este talentul.Valeriu Armeanu este, neîndoielnic, unul dintre cei mai talentaţi exponenţi ai poeziei tinere.Neguţătorii de triluri, al treilea volum al său, confirmă.Ceea ce mi se pare esenţial.
Pompiliu Marcea, Flacăra nr.45 / 8 noiembrie 1979

Un prolog, care-şi găseşte de altfel o prelungire şi o variaţie într-un Epilog al volumului, demonstrează permanentizarea şi chiar eficacitatea aşa numitei „autobiografii lirice” practicată în deceniul şase.Cunoscută nu numai prin tînărul Labiş, dar şi prin mai vîrstnicul Mihu Dragomir, Autobiografia lirică a fost şi rămîne şi prin exemplul de faţă o încercare de sprijinire reciprocă a biograficului şi politicului.Primul capătă prin ultimul o anumită acoperire exemplară, ultimul primeşte o anumită concretitudine, de care au nevoie totdeauna abstracţiunile care se vor viabile.Ca şi odinioară, autobiografia lirică se bazează pe sublinieri retrospective ale aceloraşi enorme crize sociale şi cosmice: războiul şi seceta.Poemul autobiografic se dovedeşte aşadar a fi un calendar politic, un document uman şi un antidot pentru uitare şi repetiţie, util totdeauna, pentru că trecutul uitat va reveni ca să fie trăit de cei ce l-au uitat.Din cînd în cînd, linia tradiţională, specificată, a poemului autobiografic e ruptă prin intervenţia retrospectivei înscenînd întîmplarea purificată prin metafora revelatoare.Într-o poezie clasică a memoriei, condiţia necesară şi suficientă este sinceritatea;în cea contemporană, se adaugă caracterul covîrşitor al evenimentului sau a substitutului său, imagistica spectaculoasă.Valeriu Armeanu ţine seama de toate condiţiile.(Lanul cu vedenii)
Marian Popa, Tribuna nr.5 / 1 febr.1979

E aici un lirism de o ciudată factură, prezent şi în celelalte poeme, un lirism decantat cu sobrietate în expresii insolite, bizare, situate mereu într-un punct delicat, la hotarul dintre candoare şi umorul lucid.Valeriu Armeanu e un poet matur, cutezînd o notă inedită şi totodată binevenită în concertul variat al liricii noastre noi.(Să visăm)
Victor Felea, Tribuna nr.12 / 25 martie 1971

Neguţătorii de triluri reprezintă o bună carte de poezie care solicită pe cititor, îl smulge din indiferenţă şi îl constrînge să mediteze la destinul său într-o epocă supusă unor prefaceri continui.Versul lui Valeriu Armeanu a cîştigat în profunzime şi a căpătat puterea să exprime deseori în chip tulburător frămîntările sufleteşti ale omului de azi.O astfel de poezie merită să fie urmărită în continuare cu simpatie şi cu încredere în valoarea ei.
George Arion, Flacăra nr.32 / 9 aug.1979

Aerul inconformist umple acum pînă la refuz textul poetic, oxidînd antenele adaptabilităţii tăcute şi înviorînd sîngele arterial şi măduva spinării; plasarea în inefabil i se pare acum poetului o dezertare, poezia trebuie să umble prin lume ameninţător la adresa celor care ameninţă, prin ţeava ei de tun să fie azvîrlite nu flori ci venin în contra viciilor lumii moderne, ironia, sarcasmul şi metafora sînt chemate la expediţia de asanare morală închipuită de imaginaţia poetului iar preţuirea acordată vorbei, fie şi poetice, să depindă de adevărul şi frumuseţea faptelor, fie şi prozaice;privirea înapoi, la faza primelor cărţi, e pentru Valeriu Armeanu din Vanităţi un prilej de disociere cu tandră uimire, ca de o poză a copilului ce va fi fost cîndva.
Laurenţiu Ulici, România literară nr.19 / 10 mai 1984

Prea puţin luat în seamă de comentariul critic la zi , Valeriu Armeanu, după opinia noastră, revendică un loc de prim plan în aria acestui fenomen cu semnificaţie de-a dreptul resurecţională.Poezia sa, aşa cum o dovedeşte cu deosebită pregnanţă şi volumul Vanităţi (Editura „Cartea Românească”, 1980) reţine atenţia şi place realmente prin ceea ce , pe de o parte, am numai exuberanţa mai mult tristă decît voioasă a tonului general în virtutea căruia poetul persiflează normele curente ale existenţei, implicîndu-şi propriul eu mitic în acest dialog amar cu lumea, şi, pe de altă parte, excelenţele disponibilităţii inventive sub raportul figuraţiei metaforice.Rezultă de aici o atitudine lirică autentică prin ostentaţia ei psihologic motivată,organic încorporată într-un sistem de referinţă simbolică pe măsură, cuceritor, acesta din urmă, tocmai prin firescul libertăţii de exprimare.
Nicolae Ciobanu, Luceafărul nr.45 / 8 nov.1980

Impresia de confesiune făcută cu voce joasă este atît de puternică încît la un moment dat cititorul poate avea sentimentul că a pătruns, nevăzut şi indiscret, în intimitatea cuiva care vorbeşte pentru sine şi nu are nevoie de martori. Neatent la regizarea discursului, absorbit de propriile lui amintiri, poetul evocă, înfrigurat, în dezordine, momente care i-au marcat biografia afectivă.Un loc aparte ocupă în aceste rememorări copilăria petrecută într-o natură mirifică şi adolescenţa străbătută, ca de-un frison, de presimţirea senzualităţii.(Odihna lacrimii)
Alex. Ştefănescu, Scînteia tineretului nr.8845/29 oct.1977

Amplul poem Odihna lacrimii e altceva, este poemul de debut realal lui Valeriu Armeanu, e o elegie gravă împărţită, ca-n bocetele vechi în trizeci şi şase de cînturi moderne.E o elegie a unei Oltenii scuturată de bucolica baladească a vechilor scrieri, redescoperirea într-o protoistorie pe care Valeriu Armeanu o are în sînge.Iată o secvenţă de o gravitate lirică remarcabilă: „Şi trupul femeii rămase în iarbă şi lumină / multă vreme acolo / ca o albie de rîu... / Oieri! Nu rămîn decît cîinii tăcuţi / şi sătui / cu-o lingură de soare-n urechi / cum se trag prin agurida verii; / doar cîteva stăvilare, ce scurse / par aceste vînturi / care curg prin erugi.../ Şi trupul femeii rămase îniarbă şi lumină / multă vreme acolo / ca o albie de rîu”.
Emil Manu, Tribuna nr.47 / 24 nov.1977

Bogăţia imagistică este ordonată în această carte în limitele unui dramatism riguros constituit, poemele devin secvenţele unui film fierbinte, închinat unor locuri şi unor oameni: „...Astfel umblase străbunul meu / cu miresme-n Bizanţ, / neguţător de răşini / şi de ierburi de leac; / li se îmbolnăvise steaua / de friguri / poate o urzeală / de stihuri / i-a căzut noaptea / prin oase / N-a avut glorie, / ţinea stîrvul defăimării / sub oblînc... / Cuvios îi părea / orice nebun / care îmblînzea şerpi / cu corn”.
Epilogul este un corolar a acestor versuri arzînd mocnit, Valeriu Armeanu dezvoltă aici motivele muzicale pregnante ale întregii construcţii lirice, aducînd amintirea la zi: „E vremea, poate, cînd trebuie să stai de vorbă / cu patria ta...”Poate cele mai frumoase rînduri ale cărţii sînt închinate nedreptăţilor soartei, ţăranilor care au murit, pentru dreptate: „Ţăranii au fost împuşcaţi şi îngropaţi / cu faţa în jos / de teamă să nu le intre / pămîntul în gură”. (Lanul cu vedenii)

Mihai Duţescu, Ramuri nr.8 / 15 aug.1978

O revoltătoare ciudăţenie a vremurilor noastre de anarhie, de îngrijorare confuză a valorilor, ese aceea că nu ştim şi chiar nu vrem să cunoaştem şi să preţuim -aşa cum s-ar cuveni- oameni de valoare, pe aceia cu harul divinde a fi creatori de tainică operă şi care, totuşi, trăiesc alături de noi, în copleşitorul zbucium cotidian.
Unul dintre aceştia este poetul, prozatorul, publicistul şi pamfletarul severinean, Valeriu Armeanu...
Între pamfletarii contemporani, fie că scriu în proză sau în versuri, Valeriu Armeanu se află în frunte, fiind un nume de referinţă, impus prin marele său talent, dovedindu-se un mare maestru al cuvîntului.
Dacă Valeriu Armeanu ar fi fost contemporan cu Tudor Arghezi şi N.D.Cocea, mai mult ca sigur că aceştia şi l-ar fi dorit colaborator la revistele cărora ei le-au dat strălucire şi prestigiu...
Valeriu Armeanu este, ceea ce ar zice ahtiaţii după gloria pe care n-o vor avea niciodată,cel mai talentat poet pe care l-a dat Mehedinţiul, un reprezentant de frunte al generaţiei sale.
Să ai un asemenea talentat scriitor, precum severineanul Valeriu Armeanu, şi tu, critic literar, să te faci că nu-l vezi, să aşezi sfidător şi prosteşte uitarea şi indiferenţa peste scrierile sale, este într-adevăr mai mult decît o tristă şi tragică ciudăţenie a vremurilor noastre.

Virgiliu Tătaru, Arcade nr.3 / 2012
Evaluați acest autor:
Generează un alt cod=