Dragul meu jurnal

Dragul meu jurnal

20 mai, 2004


Dragul meu jurnal,


Gandurile ce ti le voi impartasi in randurile care urmeaza sunt de o sinceritate debordanta, acestea fiind rezultatul unei dureri launtrice covarsitoare.Din pacate, pana si medicul e neputincios in fata unui suflet spart in bucati, iar noi, cei suferinzi, trebuie sa ne resemnam ideii ca nimeni si nimic nu ne poate alina suferinta.Poate doar speranta, speranta ca, intr-o buna zi, viata nu isi va mai urma cursul normal si anost...Acesta e secretul reusitei: oftezi din greu, te resemnezi si mergi mai departe, cu povara atarnandu-ti pe umerii fragezi.A, si inca ceva! Daca apare cumva sentimentul de disperare, de deznadejde, fa totul pentru a-l anula, suprima-l printr-o munca acerba ce iti va oferi o clipa de desfatare sufleteasca. Doar de atat ai nevoie pentru a supravietui in aceasta lume haina si mult prea egoista.Aparent putin si, in realitate, atat de mult...
Ca sa intelegi mai bine, dragul meu jurnal, cauzele suferintei mele, voi incepe sa-ti spun o poveste, povestea vietii mele. Sunt sigura ca, la sfarsitul povestirii, vei intelege necazul meu si ma vei compatimi, tu, unicul meu prieten...
A fost odata ca niciodata, intr-un taram indepartat, o adolescenta insolita si foarte timida.Tristetea ce o napadise de ceva vreme izvora din neputinta de a fi asimilata de ceilalti, o societate cruda si nemiloasa.Incercarile de a se apropia de oamenii din jurul ei se dovedisera a fi in van, iar viitorul nu era nici el prea promitator pentru biata noastra adolescenta.Profund dezamagita de lumea in care traia, eroina s-a inchis, aseneni melcului, intr-o cochilie ce o proteja de jignirile si ignoranta oamenilor.Treptat, si-a faurit lumea ei, o lume a viselor si sperantelor inocente.Ce mult si-ar fi dorit adolescenta noastra ca lumea in care traia sa fie precum cea din visele sale! Dezamagirea avea sa fie, insa, mare, caci, de fiecare data cand se trezea din lumea ei, trebuia sa infrunte o realitate mult prea dura, din care simtea ca nu face parte.
Adesea, parintii o zareau meditand, cufundata intr-o liniste inspaimantatoare.Ochii ei albastri erau inundati, iar lacrimile curgeau siroaie pe doi obraji cruzi.Bietii parinti! Isi contemplau neputinciosi fiica, dorind cu ardoare sa dezlege misterul ce le macina copilul.In zadar o intrebau pe ea, caci primeau, de fiecare data, acelasi raspuns sec:,, A, nu, n-am nimic, probleme cu colegii’’.Apoi, isi stergea lacrimile ce o podidira si se aseza agale la birou, cu o carte in mana.
Departe de a avea doar probleme cu colegii, adolescenta noastra era framantata mai mult de ideea ca nu apartine timpului ei, dovada fiind numeroasele incercari nereusite de a se integra in colectiv si chiar in viata.Se simtea straina de aceasta lume, era precum o rosie plantata intr-un loc arid si neprietenos.
Intr-o frumoasa zi de vara a lunii mai, eroina isi recapata vioiciunea de alta data si se hotari sa mai faca o ultima incercare de a fi asimilata.Prilejul veni numaidecat, caci in ziua urmatoare era invitata la aniversarea unei amice, a Cosminei.Surasul candid ce i se citea pe mina avea sa fie repede inlocuit de tristetea cu care ne obisnuisem pana atunci.Primirea ostila cu care o intampina sarbatorita nu o descuraja pe biata fata, dimpotriva.Incerca din rasputeri sa fie sociabila, dar era mereu,, rasplatita’’cu o ignoranta usturatoare.Treptat, invitatii se inmulteau, iar adolescenta ramanea singura, cuibarita intr-un colt al incaperii.Privea cu aviditate toate aceste persoane care se unduiau in modul cel mai hilar, pe ritmurile unor manele odioase.Dezgustata de panorama ce i se infatisa, pleca de la petrecere, fara, insa, ca absenta ei sa fie observata de cineva.
Si ultima incercare fusese tot un esec, dar, de aceasta data, suferinta era mai mare decat de obicei.Si cum sa nu fie, cand sarmana fata isi vazu pana si ultimele iluzii risipite! Nu voi incerca sa creionez acel moment plin de amaraciune pentru ca nu voi putea, cu siguranta, sa-l pictez cu finete.Cert e ca, din acea clipa, adolescenta s-a inchis si mai mult in cochilia ei, sperand ca, intr-o zi, va ramane ancorata in lumea ce si-o crease, ca produs al imaginatiei.
Ei bine, dragul meu jurnal, adolescenta din poveste sunt chiar eu, dupa cum, probabil, ti-ai dat seama, iar suferinta ei e, de fapt, drama cu care eu ma confrunt zi de zi.Pare un fleac, nu?
Ticaitul ceasului din perete ma anunta, plictisit, ca e vremea sa plec in lumea mea.Dar nu te intrista! Si maine, iti voi impartasi trairile mele, iar povestea adolescentei insolite si foarte timide isi va relua firul epic.Maine...Pentru tine, va fi o zi ca oricare alta, pe cand, pentru mine, va insemna o noua batalie cu ignoranta si nepasarea societatii din care se presupune ca fac parte...
Pe curand!

“Poezie de Alexandru Andreea”