locuieşte între tărâmuri de foc şi de ape
între cer şi pământ între zbor şi cădere
între lumini şi umbre
între forme ce rodesc înţeleapta umila tăcere
un aer milos îţi şterge faţa cu zorii
mângâie copilăria cu picioare de zmei
îi culege zâmbete ce-i fug din ochi
învie nisipuri cu aripile sale fermecate
şi-l irizează cu nuanţe de curcubeu
un aer ciudat călăreşte nevăzute gazele
desface evantaie pe feţe de oameni
de păsări şi ape de vulcani şi idei
ştie cum prin trupul său se lustruieşte săgeata şi glonţul
plecate în goană spre căprioară şi om
un aer cald mângâie feţe închide lumini
când rugăciunea ţese o lume prin universuri nevăzute
invocând zeităţi nepăsătoare să ofere sufletelor minusculul scut
un aer nevăzut
târâie jivine de nări către ospeţe aşteptate-ndelung
precum timpul ce-ţi pândeşte clipa cu ochii pe ceas
şi vine pâş-pâş ca un fum
cu o mână uşoară şterge din geam zile nopţi ce-ţi gâtuie somnul
şi grijulii îţi învelesc focul sub mantii groase de scrum
un aer răcoros
răstoarnă brazde pentru flori frunze fluturi
împrumută gânduri le strecoară cu dibăcie în vis
apropie mâini de cer de cele de pe pământ împreunându-le pios
stârneşte dorinţe avânturi zbucium
în lacrimi în cărarea ce se desface cu-ntinderi nebănuite
cu capcane de granit de nisip sau de os
un aer greu deschide iluzii guri de peşti pe uscat
strânge inima-n menghini
face ochii să sară-ntre pietre cu zgomot de tunet
un aer pios este aici acolo undeva dă câte un brânci
când o respiraţie se loveşte cu putere de stânci
şi ştie multe multe
dar stă cu degetul pe buze şi cu luminiţe jucăuşe în ochi
un aer timid îţi face semne discret
să deschizi uşa vântului căzut în sine
pe pragul tău zgâriat de cheile ce s-au zvârcolit în cuvinte
(Din volumul CHEIA, 2013)
“Poezie de Maria Pal”